campanie campanie
Actualitate

Pentru ca elevii să poată preveni infecția cu noul coronavirus trebuie să respecte cu strictețe un set de reguli

Măsurile de prevenire a infectării trebuie să înceapă de acasă, iar părinții au obligația de a pregăti copiii pentru a știi cum să se protejeze în fața virusului, atât pe ei, cât și pe cei din jur.

Părinții trebuie să-și pregătească copiii
Elevilor trebuie să le fi explicat modul în care se pot proteja de infectarea cu noul coronavirus, dar și cum să îi protejeze și pe cei din jurul lor. Este important ca ei să fie conștienți de faptul că școala nu va mai fi ca înainte.
De asemenea, pentru a proteja starea mentală a copiilor, părinții trebuie să comunice cu ei despre stările lor emoționale.

Pe lângă aceste discuții, părinții trebuie să se asigure de faptul că școlarii conștientizează importanța igienei și că spălarea și dezinfectarea sunt acțiuni decisive în lupta cu virusul. Elevii trebuie învățați să se spele pe mâini cât mai des, atunci când ajung la școală, înainte de mese, când vin de la școală și ori de câte ori este necesar.

Purtarea corectă a măștii este din nou esențială pentru protecția copiilor, de aceea aceștia trebuie instruiți cu privire la îndepărtarea acesteia, cât și asupra modului în care o îngrijesc.

Protecția înaintea prieteniilor

Copilul trebuie să înțeleagă că în acest context este interzis să-și mai împartă mâncarea sau băuturile cu prietenii și colegii. Fiecare elev trebuie să aibă rechizitele necesare desfășurării activităților de la clasă, astfel încât să se evite împrumutul acestora între copii.
Printre obligațiile părinților se mai numără și dezinfectarea rechizitelor și a tuturor lucrurilor atinse de copil după întoarcerea de la școală. Pe lângă acest lucru, părintele trebuie să evalueze zilnic sănătatea acestuia și să-l întrebe frecvent cum se simte.

Dacă apar simptomele

Dacă părinții observă că are febră, tușește sau are dificultăți în respirație, diaree, vărsături, trebuie să contacteze de urgență medicul sau serviciile de urgență și să nu ducă sub nicio formă copilul la școală.
În cazul în care copilul începe să se simtă rău la școală, părintele are obligația să-l ia acasă și să contacteze medicul.
Pentru a se evita creșterea numărului de cazuri de Covid-19, cel mai important lucru este ca părintele să conștientizeze gravitatea situației și să izoleze copilul la domiciliu în cazul în care acesta prezintă simptome.
„Părinților le-aș recomanda să nu ignore nevoile socio-emoționale ale copiilor. Contextul pe care îl trăim nu este unul fericit, iar disputele dintre părinți și școală au luat amploare destul de mult. Decât să pândim greșelile școlii, ale profesorilor, important este să ne preocupe sănătatea mentală a noastră și a copiilor noștri. Este mai important să ne preocupe interacțiunile copiilor noștri cu cei de vârsta lor, apartenența lor la școală și clasă, prieteni”, a spus psihologul, Marina Tudose.

MuieLojigan MuieGicu MuieMischian
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS