Politic

Noua conducere a TNL este compusă din tineri sub 20 de ani!

Roman-Crișan Horia este președintele TNL. Horia are un istoric lung de implicare în activități pentru tineret.
Acesta a început implicându-se în consiliile elevilor – ajungând președinte al Consiliului Județean al Elevilor Cluj. Acesta, împreună cu echipa lui, veghea asupra 60 de licee din tot județul Cluj, urmărind ca drepturile elevilor să fie respectate.


Totodată, acesta a luat parte la discuții privind Declarația Copiilor de la București, discutând direct cu oficiali din partea UNICEF.
Fiind pasionat de tehnologie, acesta a coordonat timp de 2 ani echipa de robotică a Colegiului Național Mihai Viteazul, și a organizat un concurs de robotică în Salina Turda.
Pe lângă toate astea, a avut experiență și in mediul ONG, reușind să organizeze vaste proiecte pentru tineret în Turda.

„Cred că cel mai valoros lucru este să te implici și ca oamenii să țintească același scop. Iar dacă nu există încă un scop, să creezi unul care să aducă beneficii tuturor membrilor din comunitate. Sunt încă la început de drum, dar îl voi susține pe domnul Matei pentru tot sprijinul pe care l-am primit în orice proiect am dorit să implementez. Vreau ca orașul meu să fie unul pentru tineret, modern și în care administrația publică se gândește la bunele cetățenilor. În mandatul lui, Cristian Matei a setat o tendință de ascensiune a orașului, convingându-mă că nu e nevoie să plec din orașul meu natal. Convingându-mă că în Turda se pot întâmplă lucruri extraordinare. Fascinația față de această ascensiune și dorința de a nu-mi părăsi orașul natal sunt motivele pentru care susținerea mea totală va merge către domnul Matei. ”


Cristina Moldovan este secretara în TNL.
Aceasta a început viața profesională încă de mică, ajutându-si părinții în a manageria o pensiune și ajungând să gestioneze singură o întreaga pensiune. Totodată, a fost activa și în mediul ONG.
Pe lângă asta, Cristina este o sportivă de performanță, câștigând pe parcursul timpului diferite distincții în box.

„De când am fost mică, am luat contact cu oameni din diferite culturi, din diferite țări. Am văzut câte lucruri extraordinare se pot realiza dacă te implici. Domnul Cristian Matei este un primar cu viziune, care pune Turda pe locul unu la categoria inovație, din nou și din nou. Orașul acesta a avut mereu un farmec aparte, iar proiectele implementate de domnul primar nu fac decât să îi sporească strălucirea ”

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS