Actualitate

Poliţiştii din Turda au amendat CNAIR pentru că nu au curăţat drumul Cluj-Turda

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a fost amendată, joi, de către poliţiştii din Turda, pentru că nu a curăţat corespunzător DN 1, în afara localităţii Mărtineşti. Joi dimineaţă, traficul în zonă a fost oprit pe ambele sensuri aproximativ o oră, din cauza poleiului.

”Poliţiştii rutieri din cadrul Politiei Municipiului Turda, în timp ce se aflau în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu pe DN 1 E60, au constatat faptul că în zona kilometrului 69, în afara localitaţii Mărtineşti, administratorul drumului public nu a intervenit pentru a îndepărta zăpada depusă pe carosabil şi pentru a împrăştia material antiderapant. În urma neîndeplinirii atributiilor ce îi revin, CNAIR a fost sancţionată contravenţional cu 40 de puncte amendă, respectiv 5.800 lei”, a transmis, joi, IPJ Cluj.

Pe drumul respectiv, joi dimineaţă, s-au semnalat porţiuni acoperite cu polei, traficul fiind oprit pe ambele sensuri pentru aproximativ o oră.

 

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS