Protest pe DN1, la Vâlcele, după seria de accidente. Localnicii cer de urgență un sens giratoriu: „Este primordial!”

Aproximativ 60 de persoane au protestat duminică în localitatea Vâlcele, nemulțumite de numărul mare de accidente rutiere produse pe DN1 și de pericolul la care sunt expuși cei care locuiesc în zonă.
Localnicii au ieșit în stradă cu pancarte și au traversat în mod repetat DN1, dintr-o parte în alta, pentru a atrage atenția autorităților asupra situației. Principala lor solicitare este amenajarea unui sens giratoriu care să permită accesul în și din localitate în condiții mai bune de siguranță.

Localnicii: „Sensul giratoriu este primordial”
Oamenii susțin că actuala configurație a drumului îi obligă pe șoferi să efectueze manevre riscante atunci când vor să intre sau să iasă din Vâlcele.
Potrivit protestatarilor, în anumite situații conducătorii auto ajung inclusiv să efectueze întoarceri ilegale, ceea ce crește și mai mult riscul producerii unor accidente pe un sector de drum intens circulat.
Localnicii consideră că realizarea unui sens giratoriu nu mai poate fi amânată și spun că măsura este „primordială” pentru siguranța celor care tranzitează zona.

Două accidente într-un singur weekend. Unul dintre ele, mortal
Protestul vine după un nou weekend marcat de accidente în zona Vâlcele.
În numai două zile s-au produs două evenimente rutiere. Unul dintre accidente a avut loc sâmbătă și, din nefericire, s-a soldat cu decesul unei persoane. Un alt accident s-a produs duminică.
Seria evenimentelor rutiere a amplificat nemulțumirea oamenilor, care se tem că, în lipsa unor măsuri concrete, astfel de tragedii se pot repeta.

Ar exista un proiect pentru sensul giratoriu
Potrivit localnicilor, există deja un proiect pentru amenajarea unui sens giratoriu în zonă, însă acesta nu ar fi primit până în prezent aprobarea administratorului drumului.
Oamenii cer autorităților competente să urgenteze procedurile și să găsească o soluție pentru creșterea siguranței rutiere pe DN1, la Vâlcele.
Mesajul transmis de protestatari este unul clar: dacă problema nu va fi rezolvată, oamenii sunt pregătiți să iasă din nou în stradă.
Locuitorii speră ca protestul de duminică să determine autoritățile să ia măsuri înainte ca în zonă să se producă o nouă tragedie.















