Actualitate

Remiză pentru Sticla Arieşul Turda în ultimul meci al sezonului

Sticla Arieşul Turda- ACS Fotbal Comuna Recea 1-1 (0-1)
Vineri, 24 mai, în etapa cu numărul 30, ultima a acestei ediţii de campionat, Sticla Arieşul Turda a primit vizita formaţiei ACS Fotbal Comuna Recea.
Echipa oaspete, aflată pe locul secund în clasamentul Seriei a V-a, a deschis scorul în minutul 6.
Rus a trimis în adâncime pentru Lemac care a scăpat singur cu portarul Pop şi a trimis pe lângă acesta înscriind pentru 0-1.
Patru minute mai târziu, în urma centrării lui Savu, Varodi a reluat din 8 metri pe lângă poartă.
Oaspeţii puteau majora diferenţa în minutul 19, dar Rus, nemarcat, a reluat din 9 metri, în portar. Replica turdenilor a venit în minutul 26, după executarea loviturii de colţ, mingea a ajuns la Ionescu care a reluat, din interiorul careului mic, pe lângă poartă.
Minutul 32 aducea o nouă fază interesantă. În urma unei acţiuni colective, mingea a ajuns la Micaş care a şutat de la 25 metri, dar Pop a prins în doi timpi.
Până la finalul primului act, niciuna dintre cele două formaţii nu a mai pus probleme în jumătatea adversă şi astfel oaspeţii au intrat la cabine cu un avans minim.
La 2 minute de la reluarea partidei, Rus a trimis până la Lemac, dar acesta, rămas singur cu portarul, a lovit defectuos şi faza a rămas fără finalitate.
În minutul 51, Lemnaru a recuperat un balon şi a şutat de la 20 metri, dar portarul echipei vizitatoare a trimis în corner. În urma executării cornerului, Ionescu a restabilit egalitatea.
Până la finalul întâlnirii ambele formaţii şi-au mai trecut în cont câteva ocazii, dar cu toate acestea tabela de marcaj a rămas nemodificată. Scor final: 1-1.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS