Actualitate

S-au actualizat tarifele pentru Complexul de Agrement Trei Lacuri

În ședința din 28 februarie consilierii locali din Câmpia Turzii au votat modificarea tarifelor de pescuit pentru Complexul de Agrement Trei Lacuri

Tarifele pentru pescuit cu regim de reținere:

  • 6 ore: 20 lei/persoană
    -12 ore: 40 lei/persoană
    Pe timp de noapte:
  • 12 ore: 50 lei/persoană
  • 24 ore: 75 lei/persoană
  • 48 ore: 150 lei/persoană

Pescuit cu regim catch & release pe timp de zi:

  • 6 ore: 20 lei/ persoană
  • 12 ore: 40 lei/persoană
    Pe timp de noapte:
  • 12 ore: 40 lei/persoană
  • 24 ore: 70 lei/persoană
  • 48 ore: 140 lei/persoană

Dacă vreți să mergeți la un picnic sau să vă relaxați, pentru utilizarea zonei trebuie să achitați 5 lei/persoană/12 ore, iar pentru amplasarea de unități de alimentație publică prețul este de 5 lei/mp/zi.

Nou pentru Complexul de Agrement Trei Lacuri este o taxă de concurs ( până acum nu se puteau organiza concursuri) stabilită la suma de 80 lei/stand/zi.

În cele trei lacuri de la Complexul de Agrement, puteți găsi diferite specii de pești, iar dacă vreți să plecați cu pești acasă, puteți să o faceți achitând o taxă între 10 lei și 40 de lei/kg, în funcție de peștele pe care vreți să îl luați acasă.
Spre exemplu, dacă vreți Albitură, plătiți 10 lei/kg, dacă vreți Știucă plătiți 20 lei/kg, iar dacă vreți Șalău puteți achita suma de 40 lei/kg, bineînțeles… acești pești trebuie și prinși de către pescarii în cauză.

Contactat de Ziarul 21, administratorul Complexului de Agrement Trei Lacuri, Marian Lechințan, spune că în urma solicitărilor avute anul trecut, a adus mici modificări regulamentului( care este în dezbatere publică) și a introdus două noi tarife.

„După multe discuții și solicitări am hotărât introducerea a două noi tarife care să vină în ajutorarea celor care iubesc pescuitul sportiv. Pentru că s-a cerut de mult timp, am introdus tariful pentru pescuit pe o perioadă de 6 ore. De asemena în urma consultărilor cu Asociațiile de Pescari, am stabilit un tarif de 80 de lei/stand/zi. Nu se putea organiza nici un concurs pentru că nu aveam acet tarif, acea taxă”

Referitor la cum a fost anul 2018 pentru Complexul de Agrement Trei Lacuri, Marian a completat: „Pot spune că anul trecut a fost un an de probă, însă am rămas uimit de cererea mare a pescarilor din zonă și nu numai. După ce s-au actualizat noile tarife, putem spune că așteptăm noul sezon mai pregătiți, mai profesioniști, mai doritori. Sezonul începe din data de 15 martie și pe această cale îi invit pe toți pasionații de pescuit să aleagă Complexul de Agrement Trei Lacuri. Fir întins tuturor”

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.