Sănătate

Testări gratuite privind hepatita C pentru beneficiarii Centrului de Zi „Clement”

Hepatita C este o boală infecţioasă a ficatului, cauzată de infectarea cu virusul hepatitic C (VHC). De obicei, infecţia acută nu prezintă simptome şi nu pune viaţa în pericol, o parte dintre pacienţi (15-45%) eliminând virusul din organism în primele 6 luni de la infectare.

Pacienţii vindecaţi vor păstra în organism anticorpi anti-VHC, formaţi de sistemul imunitar în urma infecţiei acute.
Restul pacienţilor (55-85%) vor dezvolta forma cronică de infecţie cu VHC. Virusul hepatitei C se transmite în special prin contact direct cu sângele unei persoane infectate.

Pentru a preveni infectarea unui spectru mai larg de persoane, este imperios necesar efectuarea de testări cu privire la această afecțiune, în special în rândul persoanelor care, prin natura activităților lor, ar putea fi în pericol de a fi infectați.

Vorbim, desigur, despre acei oameni care iau contact cu instrumentar medical, cu ace de seringă (prin prisma analizelor medicale de sânge) sau chiar cu alte persoane infectate.

În acest sens, în baza unui protocol încheiat de administrația locală de la Câmpia Turzii cu Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice, în data de 22 ianuarie 2019, între orele 8:30 și 12:00, beneficiarii Centrului de Zi „Clement” vor fi testați gratuit privind infecția cu hepatita C, la sediul centrului, de pe strada Gheorghe Barițiu, nr. 36.

O atitudine preventivă și proactivă vă poate salva de o afecțiune gravă, astfel că, dacă sunteți beneficiarii Centrului de Zi, vă invităm să veniți să faceți testul, pentru a afla dacă suferiți de această afecțiune și, dacă da, să vă tratați!

Direcția Relații cu Comunitatea

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.