Actualitate

Şantierul de pe strada Amurgului se reia

Începute de mai bine de o lună lucrările de pe strada Amurgului se reia, de data aceasta cu un nou constructor. Investiția este cuprinsă în proiectul urban 1 – 3 A Cartier Oprişani cu finanțare de la bugetul local.

 

Contractul cu primul constructor a fost reziliat după ce mai multe probleme au fost constatate în teren. Ovidiu Găină de la Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Turda a declarat “Lucrările vor fi continuate de altă societate, sperăm că într-un timp rezonabil şi ținând cont de condițiile meteo să reuşim să realizăm un lucru calitativ şi spre confortul cetățeniilor”. Remus Culcer, şef şantier a spus: “noi ne dorim să aducem străzile pe care s-a intrat la un stadiu acceptabil de circulație pentru persoanele din zonă”.


Contractual inițial a fost reziliat cu acordul părților şi s-a procedat la întocmirea unui nou contract privind execuția lucrărilor, termenul de finalizare fiind de 12 luni, iar valaorea totală a proiectului se ridică la peste 6 milioane de lei.

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS