Actualitate

Se poate! OMW Petrom donează 10 milioane de euro pentru construirea primului spital de oncologie pediatrică din România

Compania OMV Petrom va dona zece milioane de euro proiectului Asociației Dăruiește Viață, pentru construcția primului spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România.

„Din cele zece milioane de euro, cinci milioane vor fi utilizate pentru achiziția de echipamente medicale necesare pentru diagnosticarea și tratarea cancerului la copii: un aparat de radioterapie, un aparat CT (computer-tomograf) și echipamente pentru blocul operator, și pentru training-ul personalului medical și auxiliar al spitalului. Restul de cinci milioane de euro vor fi utilizate pentru lucrări de instalații sanitare şi electrice și amenajări interioare”, se arată într-un comunicat al companiei.

Suprafaţa clădirii va avea 12.000 mp, cu opt săli de operaţie, secţii de chirurgie, neurochirurgie, oncologie, hemato-oncologie şi terapie intensivă.

Spitalul Dăruieşte Viaţă va conţine:

Radioterapie: două buncăre la subsol, plus spaţiile de pregătire pacienţi

Spaţiu pentru un nou RMN şi un nou CT, cu spaţii dedicate anestezierii pacientului copil
Oncologie – ambulator şi internare continuă (parter şi etaj 1)
Hemato- oncologie: saloane şi 5 camere sterile (etaj 2),Chirurgie (etaj 3), Neurochirurgie (etaj 4), Terapie intensivă (etaj 5),Bloc operator cu 8 săli de operaţie (etaj 6)

Număr paturi: 200.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.