<
Actualitate

Șezători populare la Grupul Vocal Melody din Câmpia Turzii – tradițiile străbunilor, duse mai departe de copii

Șezători populare la Grupul Vocal Melody din Câmpia Turzii – tradițiile străbunilor, duse mai departe de copii

Grupul Vocal Melody, din cadrul Clubului Copiilor din Câmpia Turzii, continuă să păstreze vie frumusețea tradițiilor românești, implicând peste 25 de copii în activități menite să ducă mai departe valorile și obiceiurile moștenite din străbuni. Împărțiți în două grupe, JR Melody și Melody Pro, micii artiști au demonstrat că dragostea pentru folclor și respectul pentru tradiție se cultivă încă din copilărie.

În acest an, Grupul Vocal Melody a organizat câte o șezătoare populară pentru fiecare dintre cele două grupe, oferindu-le copiilor prilejul de a redescoperi farmecul întâlnirilor de altădată, când oamenii satului se adunau la lucru, împletind munca cu voia bună, cântecul și poveștile.

După repetiții asidue, copiii și-au însușit nu doar cântecele populare, ci și rolurile și replicile specifice șezătorii, pregătindu-se cu multă dăruire pentru cele două seri speciale. Cu un decor autentic, care a recreat atmosfera satului românesc de odinioară, și cu obiecte tradiționale precum fuiorul, banița și cucuruzul de sfârnit, „sătencele” s-au pus pe treabă, readucând în atenția publicului obiceiuri și îndeletniciri de altădată.

Atmosfera a fost una plină de voie bună și emoție. Copiii au cântat, au recitat, au spus bancuri și ghicitori, dar au readus la viață și zicale și proverbe din străbuni, demonstrând că folclorul românesc înseamnă nu doar cântec și dans, ci și înțelepciune populară, umor și spirit comunitar.

Cele două seri au fost memorabile atât pentru micii artiști, care au avut ocazia să își valorifice talentul și să se apropie de tradițiile românești, cât și pentru părinții și invitații care au urmărit cu emoție și bucurie momentele pregătite de copii.

Organizate în fiecare an, șezătorile populare ale Grupului Vocal Melody reprezintă mai mult decât simple activități artistice. Ele sunt o modalitate prin care copiii învață să prețuiască moștenirea culturală a poporului român și să ducă mai departe obiceiurile, cântecele și înțelepciunea generațiilor trecute.

Prin implicarea și entuziasmul lor, membrii grupelor JR Melody și Melody Pro demonstrează că tradițiile nu se pierd atât timp cât sunt transmise cu dragoste, păstrate cu grijă și trăite cu bucurie. Iar la Câmpia Turzii, prin glasurile copiilor de la Grupul Vocal Melody, spiritul satului românesc continuă să răsune, din generație în generație.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top