Social

De la cititorii noștri. Prefață – COMEMORARE

În această poezie, care ține loc de povestire, în ceasurile triste și de grea singurătate, ca printr-o supapă ce se deschide, ne-am descărcat sufletul meu și al fiicei mele, de suferință și durere, care tot mai multă cere, pentru cea care nu mai e pe pământ și își doarme somnul în mormânt, soția mea și mama fiicei mele, Olga Codrea..

Cu durere și dor, soțul Moise și fiica Liana

29.oct.2016 – 29 oct. 2018

Zi de noiembrie, cu durere și dor

Am compus această poezie, care ține loc de povestire, iar rima o însoțește ca o melodie.

”Sunt singur azi în cimitir

Și vântul sinistru bate și suflă a pustiu

Printre morminte, cruci și alei

Lăsând o mare durere în sufletul meu!

 

Peste oraș oceață deasă s-a lăsat

Ce plutește deasupra ca un nor

Care lasă acum multă durere și dor

După cei ce demult au plecat.

 

Parcă și norii plumburii călători

Îndoliați se pierd în depărtări

Trecând peste munți, dealuri și câmpii

Și nu știu nici ei unde se vor opri!

 

Așa și omul călătorpe acest pământ,

Aleargă sub soare, peploaie și vânt

Și nu va ști nicicând,

Când va fi ultimul drum spre mormânt!

 

Și soarele se strecoară printre nori

Nu mai strălucește ca adeseori

Se grăbește spre asfințit

Obosit și el după milioane de ani de luminat și încălzit!

 

Frunzele sunt scuturate de vânt

Se aștern pe alei și mormânt

Îngălbenite, uscate de acum,

Aici și-au găsit „sfârșitul de drum„

Iar florile ce le-am sădit,

Ce râdeau la soare necontenit

De la răsărit la asfințit

Salvie, begonii, cazani, pufuleți

De pe al tău mormânt

Îmbrăcate-n culori

Roșii, galbene, albastru veșmânt

Frumoasele și gingașele flori

De brumele nemiloasedin toamnă au pierit.

 

Și păsările din teiul

Și bradul bătrân,

Nu le mai aud ciripind sublim

Multe din ele au pornit la drum,

 

Iar mormântul  tău cu frunze acoperit,

Îți va ține de cald și de urât

Nu vei mai fi singură de acum

În mormântul rece și pustiu.

 

La mormântul tău eu m-am oprit

O lumănare și o candelă am aprins

Gândindu-mă la anii ce au trecut

Parcă au fost ieri, nu mai demult!

 

Amintirile mă copleșesc mereu

Stând la căpătâiul mormântului tău

Și nu-mi vine să cred că tu ai plecat

Te visez și te văd ca altădat”

 

O lacrimă din ochii mei s-a scurs

Peste vechiul și noul mormânt

Pe care nu-l voi uita nicicând

Cât voi trăi pe acest pământ!

Și la plecare, cu durere și dor,

Sărut crucea împodobită cu jerbe de flori

Și cu lacrimi în ochi mergând,

Am ajuns acasă plângând..”

 

 

Cu multă durere și dor, soțul Moise și fiica Liana

Turda, la 2 noiembrie 2018

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS