campanie campanie
Special

Actorul Vali V. Popescu a alergat de la Cluj la Turda în onoarea femeilor

Actorul Teatrului Aureliu Manea Turda, Vali V. Popescu, a aleargat pe 8 martie pentru teatru, dar și pentru doamne și domnișoare. Plecarea a fost, simbolic, din fața Teatrului Național Cluj-Napoca la ora 8.00, iar oprirea la Teatrul Aureliu Manea Turda. O alergare care a durat pentru el puțin peste 3 ore. Între cele două instituții teatrale se află o distanță de 29 km și 800 de metri. El nu a fost singur pe traseu, fiind însoțit, pe bicicletă, de Claudiu, un prieten foarte apropiat, alergător și el, care l-a ajutat cu cele necesare, apă, batoane energizante și… încurajare continuă.

Am stat de vorbă cu acest tânăr actor, plin de viață, pentru a afla ce l-a determinat să facă acest lucru.

 

  1. De ce ai ales să faci acest lucru?

Vali: Acesta este un tribut pe care simt că trebuie să-l plătesc pentru că fac acest drum aproape zilnic.  Prin acest lucru, am inspirat și pe regizorul teatrului Muriel Manea care a propus ca, o dată pe săptămână actorii teatrului să iasă la alergare. În primul rând alerg pentru mine, însă mi-am propus să alerg și pentru teatru pentru că îl iubesc. De asemenea, dacă tot este 8 martie alerg și pentru doamne, acesta este felul meu de a le spune “La mulți ani”. Va fi cea mai lungă distanță pe care o voi alerga, am mai făcut asemenea distanță, dar în mers pe traseul Bâlea Lac – Vârful Moldoveanu. Estimez că voi face acest traseu undeva între 3 – 3.5 ore. Vreau să menționez că nu voi fi singur pe traseu, ci va veni cu mine, pe bicicletă și Claudiu, un prieten foarte apropiat, alergător și el care mă va ajuta cu cele necesare, trusa medicală în caz de nevoie, apă, batoane energizante, încurajare continuă.

 

  1. De ce 8 Martie? Un maraton fix de ziua femeii.

Vali: 8 martie pentru că este o zi cu simbol. Este foarte simplu să oferi un buchet de flori, o felicitare sau orice altă atenție de acest gen. Consider că este necesar ca din când în când să surprind femeia cu un gest aparte, cu un gest care să arate cât de mult înseamnă pentru mine.

 

  1. Ce înseamnă alergatul pentru tine?

Vali: Înseamnă sănătate, diversitate, relaxare și, totodată reprezintă un mod prin care îmi descarc energiile negative pe care le acumulez pe parcursul zilei. Alergatul m-a ajutat să descopăr în mine părți de care habar nu aveam și care sunt atât de importante. Am încercat și alte sporturi, karate, culturism, înot. Înot fac chiar și în această perioadă în paralel, însă cred că mi se potrivește cel mai bine alergatul și vreau să ajung să fac alergare de anduranță în următorii ani.

  1. Colegii te susțin?

Vali: Da, o parte din ei mă vor întâmpina la intrarea în oraș, și fiecare va alerga atât cât poate alături de mine până la teatru.

Îți mulțumim și îți urăm mult succes în realizarea acestui traseu.

 

Așadar, joi 8 martie, actorul Vali V. Popescu, a putut fi urmărit pe traseul Cluj-Turda, alergând pentru doamne și domnișoare, pentru teatru, pentru el, pentru a motiva pe toți cei din jurul nostru și pentru a promova această activitate care este la îndemâna oricui vrea să facă mișcare.

Cei care au dorit să-l întâmpine, au putut face acest lucru în fața teatrului din Turda. De la intrarea în oraș pe întreg traseul, Vali, alături de colegii din teatru au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.

MuieLojigan MuieGicu MuieMischian
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS