Special

Campionatul de fotbal caritabil “Împreună pentru Rareș Andrei” se va desfășura la Broscuța

Ziarul 21 invită toți iubitorii de fotbal, în data de 16 Iunie, pe terenul de iarbă de la Complexul Broscuța, cu începere de la ora 9:00, la campionatul de fotbal caritabil, “Împreună pentru Rareș Andrei”.

 

Campionatul “Împreună pentru Rareș Andrei!” reprezintă un eveniment caritabil și toate încasările vor fi donate familiei copilului care suferă de o boală gravă.

La campionat se poate înscrie orice echipă, atâta timp cât respectă prevederile prezentului Regulament.

 

Regulament de participare:

Toate echipele vor întocmi un tabel cu jucătorii participanți înainte de începerea campionatului și vor completa și semna o declarație pe propria răspundere prin care se declară apți de a participa la o astfel de competiție. Taxa de înscriere percepută (250 lei/echipă) va fi achitată până în data de 15 iunie, când căpitanii de echipă vor participa la tragerea la sorți.

 

O partidă se desfăşoară pe parcursul a două reprize de câte 15 de minute de joc efectiv fiecare. Durata fiecărei reprize poate fi prelungită de către arbitri.

Pauza dintre reprize va fi de 3 minute.

 

Înainte de începerea campionatului se va trage la sorți ordinea în care vor juca echipele.

 

Meciurile vor fi disputate de două echipe alcătuite fiecare din 7 jucători, din care unul va fi portar. (6+1)

 

Un joc nu poate continua cu mai puțin de 5 jucători (incluzând portarul). În caz de descompletare a uneia dintre echipe sub numărul stabilit mai sus, arbitrii vor descalifica echipa.

 

Dacă o echipă refuză să joace un meci sau să continue jocul care a început, ea va fi sancționată cu pierderea jocului prin forfait.

Pe parcursul unui joc, numărul înlocuirilor de jucători este nelimitat, iar înlocuirile se fac de către căpitanul echipei.

 

O înlocuire poate fi efectuată doar de căpitanul echipei, când mingea este în joc sau afară din joc, iar pentru efectuarea unei astfel de înlocuiri trebuie respectate următoarele condiţii:

* Jucătorul care părăseşte terenul de joc trebuie să facă acest lucru prin dreptul propriei sale zone de înlocuire;

* Jucătorul care intră pe terenul de joc trebuie, de asemenea, să treacă prin zona sa de înlocuiri.

* Procedura de înlocuire se termină în momentul în care jucătorul de rezervă pătrunde pe terenul de joc. Din acel moment, el devine jucător activ, iar jucătorul care a fost înlocuit încetează să mai fie jucător activ.

Portarul poate fi înlocuit de oricare din jucători. El trebuie să poarte un echipament de culoare diferită, ușor de distins de ceilalți jucători și arbitri.

Dacă un jucător înlocuieşte un portar, el va trebui să îmbrace un tricou de portar.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS