<
Special

”Iubiri și… iubiri” la Frata. Spectacol dedicat Zilei iubirii (video)

Consiliul Județean Cluj, Consiliul Local și Primăria Frata, au organizat, vineri, 14 februarie 2020, începând cu orele 18.00, în parteneriat cu Școala Populară de Arte Tudor Jarda Cluj, un spectacol de muzică populară cu ocazia zilelor de Valentine’s Day și Dragobete.

În deschiderea evenimentului, organizatorii acestui minunat spectacol au declarat:

”Cu bucurie ne întâlnim astăzi, cu o frumoasă ofertă de spectacol din partea Școlii Populare de Arta Tudor Jarda din Cluj. Școala de Arte de mare tradiție, care în acest an va împlini 65 de ani de la înființare, și care, în această seară vă va oferi un spectacol de final al unei bune și tradiționale tabere de creație și de interpretare ținută la Albac în ultimele 5 zile, o tabără deja de tradiție, a XV-a ediție, nesperată după atâtea decenii de pregătire și de instrucție și de apropiere a tuturor oamenilor și a tuturor claselor sociale indiferent de stare”.

La eveniment au participat intrepreți de muzică ușoară, Maria Sorana Apan, Bianca Mihaela Fărcaș, Giulia Alexandra Gliga, Ștefan Adrian Suciu, coordonator prof. Mihai Ghircoiaș, acompaniați de Formația de muzică ușoară ”Napoca” a Școlii de Arte Cluj, dar și cursanți ai claselor de muzică populară și instrumente de suflat Adriana Ioana Bodea, Rareș Dan Bonda, Ioana Daniela Bucur, Fabiana Maria Cîmpean, Andreas Daniel Cociș, Larisa Bianca Faur, Ioana Mădălina Feier, Irina Alina Gligan, Teodora Martin, Ioana Alexandra Popa, Nicușor Rob, Anicuța Mariana Roșu, Larisa Ioana Sălcudean, Andreea Ramona Stan, Rafila Gabriela Varga Sava, Ovidiu Florin Varian, Nicu Mihai Cărăian, Mihai Eduard Domokoș, Bogdan Răzvan Mateș, Luca Șerban Neag, Ștefan Ovidiu Oltean, Andrei Viorel Pașcalău, Rareș Pleșa, Nicolae Teofil Pop Boncea, Bogdan Dorin Stan, sub îndrumarea coordonatorilor experți Ana Strîmturean, Ioana Candrea și Petrică Pleșa, acompaniați de către Taraful ”Vatră de dor” al Școlii de Arte Cluj.

Bucur Romulus, responsabil cultură Comuna Frata: ”Bine ați venit la Frata, la un spectacol deosebit, care are loc în această seară la noi în comună, în parteneriat cu Școala Populară de Arte Cluj. Avem muzică populară, muzică ușoară, avem artiști care vor deveni consacrați în următoarea perioadă de timp, avem formația de Jucăuși din Frata, copii pe care îi învățăm și sperăm ca publicul care a venit în această seară la noi să se simtă bine și să ne mai întâlnim cu asemenea evenimente plăcute”

Toți cei prezenți în sală s-au simțit minunat, au celebrat împreună sărbătoarea iubirii și au aplaudat minute în șir prestațiile tinerilor talentați care au urcat, rând pe rând, pe scena Căminului Cultural al Comunei Frata, mulțumindu-le astfel organizatorilor, pentru o seară de excepție, în compania unor oameni extraordinari!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS