Special

La multi ani, Valentina şi Valentin Vișinescu!

Nume predestinate în a-și da mâna, în drumul lor spre infinit, în aceeași carieră profesională, Valentin și Valentina au resprirat aceeași vocație, ca luminatori și modelatori de suflete, în lunga și frumoasa carieră didactică.

Vârsta senectuții le-a umplut prea plinul nestematelor profesionale cu  valenţe publicistice , într-un mănunchi de opere literare.

Domnul profesor Valentin Vișinescu s-a aplecat cu migală, răbdare, responsabilitate în redactarea a peste 118 volume, dintre care un număr apreciabil de Monografii ale localităților din judetul Cluj si nu numai, scrierile domniei sale întregind și revigorând pașii strămoșilor noștri de-a lungul istoriei.

Soția, Valentina, a fost roua, mângâierea, muza soțului în bogata și inestimabila activitate publicistică. S-au sprijinit reciproc, nu numai în activitatea didactică, ci în tot ce a însemnat trăire, iubire, suferinţă, respirație, dându-și mana în dragostea lor pentru aceleași idealuri.

Acum, cand cei doi octogenari trăiesc cele mai înălțătoare clipe ale vieții, noi, cititorii, admiratorii, le întindem rogvaiv-ul inimilor noastre într-un buchet al recunoștinței și aprecierii activităților literare profesionale.

Îmbrățisările noastre vă aşteaptă și ca nonagenari.

Valentin şi Valentina,  „La multi ani!″

Prietenii

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS