Interviu

Raul Oltean, tânărul psiholog din Turda, dorește implementarea unui proiect privind conștientizarea bullying-ului în școli

Raul Oltean este un tânăr din Turda, masterand al facultății de Psihologie din cadrul Universității “Babeș Bolyai” din Cluj Napoca. Fiind un tânăr care dorește să se implice în viața societății din zonă, am decis să îi punem câteva întrebări despre activitatea sa, planuri sale și de ce a ales o facultate grea, precum e Facultatea de Psihologie.

Rep.: Cum ai ajuns la Facultatea de Psihologie ?

 Raul Oltean: Îmi place să fac asta și vreau să excelez în acest domeniu, pentru că îmi doresc enorm de mult să reușesc. În primul rând, mi se pare că am luat-o cumva, pe jumătate cu psihologia, am încercat prima oară, am primit niște sfaturi extraordinare de la profesori și m-am ținut de ele. Mie și colegilor mei ni s-a spus să încercăm să explorăm și să încercăm să facem cât mai multe lucruri înainte de a fi siguri că aceasta este calea și drumul pe care vrem să mergem până la finalul vieții. Este o cariera în care trebuie să ai un anumit nivel de expertiză și asta am și făcut. Din acest motiv am terminat facultatea puțin mai târziu, am lucrat în diferite domenii și am încercat să văd ce funcționează mai bine pentru mine și până la urmă am ajuns la concluzia că asta mi se potrivește cel mai bine.

Rep.: Totuși, de ce psihologie?

R.O.: Întodeauna am fost fascinat de cum funcționează mintea umană și  mi s-au părut interesante toate relațiile interumane și cum funcționăm noi în general, cred că acesta a fost un motiv destul de bun care m-a adus la Facultatea de Psiholgie dar numai după ce am crescut și am evoluat și am început să absorb niște informații de la facultate, m-a facut să îmi placă cu adevărat. Psiholgia este întinsă în mult mai multe domenii de activitate decât lumea își imaginează în general. Se folosește peste tot, se folosește și în medicină și în neurostiințe, aproape în fiecare companie. Practic, se întinde pe niște domenii foarte vaste și foarte apreciate. Chiar cred că ai nevoie de un psiholog în orice domeniu. Un psiholog te poate ajuta să ajungi să faci ceea ce știi mai bine. Primul lucru care te învață la facultatea de psihologie se numește operaționalizarea constructului.

Rep.: Cum erai în copilărie?

R.O.: Pentru unii am fost un copil problemă. Eram din cauză că aveam un grad de libertate un pic mai ridicat decât copiii de vârsta mea. Îmi tachinam profesorii, eram mai rebel. Daca aș mai face încă odată școală, probabil aș lua-o mai în serios. Însă cred că nivelul de libertate m-a format în așa fel încât să am și o altă perspectivă asupra lucrurilor. Cred că o să depindem din ce în ce mai mult de psihologie. Cred că oamenii, chiar și acum, stigmatizează psihologia dar chiar dacă fac asta cred, în general lumea începe să se trezească.

Rep.: Unde vrei să ajungi în viitor?

R.O.: Dorința mea este să devin psihoterapeut dar dacă se ivesc alte oportunități în alte domenii, pe cercetare sau în echipă, cu drag le-aș lua în considerare. Pot să spun că am foarte mult de lucru și de recuperat. Psihologul se axează pe o situație specială. Consider că sunt o fire foarte emotivă și am fost un copil problemă. Cine m-a făcut pe mine să realizez de sensibilitatea mea și de capacitățile mele a fost profesoara mea de română, Ana Maria Groza. În momentul acela am început să cred în mine și să văd viața altfel și să mă axez în a cunoaște oamenii mai mult.

Rep.: Unde te vezi în viitor?

 R.O.: În viitor sper să câștig nivelul de expertiză la care mă aștept și de care sunt capabil și să încerc să fac cât mai multă lume fericită.

Am în plan un proiect de conștientizare în școli asupra bullying-ului. O să demarez acest proiect imediat după sesiune. Poate cel mai influențabil om pe care îl am eu, ca valori și bărbat, este bunicul meu care mi-a fost alături tot timpul.

Rep.: Care sunt lucrurile importante pentru tine?

 R.O.: Cel mai important factor care te ajută la dezvoltarea personală și profesională este familia, 100%.

De asemenea, copilăria timpurie, pentru că atunci ți se solidifică valorile.

Rep.: Multumim că te-ai deschis în fața noastră! Îți mulțumim pentru timpul acordat.

 Raul Oltean: Eu vă mulțumesc pentru oportunitatea de a mă face cunoscut și de a-mi prezenta ideile. Mult succes!

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS