Cel mai așteptat eveniment al toamnei a fost celebrat la grădinița Rațiu din Turda. Bostani colorați, personaje de poveste, ornamente hand made și borcane cu dulceață au împânzit curtea grădiniței. Micii spiriduși au avut ca ajutoare pe educatoarele și părinții acestora, care și-au lăsat imaginația să zburde și pentru o zi, curtea grădiniței a prins un aer de Halloween. Expoziția a fost cu vânzare, iar câștigurile obținute tot la cei mici se vor întoarce. De la acest târg s-au putut cumpăra și dulciuri, spre deliciul celor mici.
Târgul Toamnei de la grădinița Rațiu din Turda a devenit deja o tradiție, fiind deja la a opta ediție. Anul trecut din banii adunați la târg s-au cumpărat câteva seturi lego, anul acesta se dorește să se achiziționeze lămpi cu efect bactericid, astfel aerul din încăperile în care micuții învață va deveni mai steril.
