<
Actualitate

Video.Departamentul Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Turda, pustiu

În cursul nopții de 5 spre 6 Noiembrie, în jurul orei 4.00, departamentul Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Turda era afundat într-o liniște deplină. Lipsa pacienților este un lucru îmbucurător, nedorindu-ne ca nimeni să le treaca pragul, cu toate astea, o cititoare a ziarului nostru, s-a confruntat cu o durere groaznică în urma căreia a fost nevoită să se prezinte la urgențe. Mare i-a fost uimirea când ajunsă acolo, preț de câteva minute a bătut la ușile din interiorul secției, le-a și deschis pe unele, a și strigat, ne-găsind niciun cadru medical sau pe cineva la ghișeu. După minute de așteptat „poate-poate” și din dorința de a nu deranja personal pe nimeni, a fost nevoită să apeleze la domnul de pază, care a intrat într-o încăpere afirmând: ” Vă rog să așteptați, merg să le trezesc.”

Zis și făcut!

La câteva minute, apare o doamnă, buimacă și puțin ciufulită de la adâncul somn ce se așternuse peste întregul departament, care îî întreabă cu ce problemă au venit? Bineînțeles, după explicațiile pacientului, i s-a spus ca poate să meargă la Cluj cu problema respectivă, aici neputând fi ajutați pe timpul nopții. Aceste lucruri fiind zise, cititoarea ne declară că prietenul care o însoțea, la plecarea din secția Primiri Urgențe, o întreabă pe doamna respectivă ” Vă era somn tare?”, iar ca răspuns a primit „Dar eu vă întreb dacă vă e foame?”

Concluziile finale vă lăsăm pe voi, dragi cititori, să le trageți.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS