<
Actualitate

,,Zestrea Tradițiilor Clujene”, la Băișoara

Marți, 6 noiembrie a.c., peste 50 de elevi de la Școala Gimnazială „Mircea Luca” din localitatea clujeană Băișoara, alături de directorul instituției de învățământ, doamna Lucreția Presecan, dar și de alți profesori și învățători, au luat parte la o activitate cultural-educativă, care face parte din proiectul ,,Zestrea Tradițiilor Clujene”.
Astfel, în cadrul proiectului inițiat și derulat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean, consultantul artistic Grigore Sâmboan le-a oferit elevilor amănunte despre activitatea compartimentului de educație permanentă și proiecte cultural-educative din cadrul centrului și le-a vorbit despre costumul popular, importanța păstrării obiceiurilor și tradițiilor, precum și a obiectelor populare din gospodărie. Nu în ultimul rând, tot în cadrul manifestării ce a debutat la ora 10.00 în sala festivă a unității de învățământ, copiii au vizionat proiecții ale unor secvențe din proiectele și festivalurile de folclor la care ei pot participa.
De asemenea, Mariana Morcan, solist vocal în cadrul Orchestrei Profesioniste „Cununa Transilvană” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, a prezentat câteva momente de folclor muzical vocal – exemplificare a doinei, baladei și a cântecului propriu-zis. A fost interpretată „Balada lui Horea”, după care toți cei prezenți au cântat „M-am suit în dealu’ Clujului” și „Hai să-ntindem hora mare”.
La final, o parte dintre elevi, împărțiți pe echipe, s-au întrecut în cunoștințe de cultură tradițională, în cadrul concursului „Uniți prin tradiții”.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS