Actualitate

(Video) Explozie puternică la parterul unui bloc din Câmpia Turzii – S-a activat codul roșu de urgențe

În cursul acestei dimineți, în jurul orei 06.30 a fost anunțat un incendiu într-un spațiu comercial, aflat la parterul unui bloc cu 4 nivele, din municipiul Câmpia Turzii, județul Cluj.

Pentru gestionarea situației, a fost activat Planul Roșu. Forțele de intervenție au evacuat 7 persoane, iar 26 persoane s-au autoevacuat până la sosirea salvatorilor.

Nu au fost persoane surprinse de incendiu si nici intoxicate cu fum, la fața locului fiind asistate 3 persoane care au suferit atac de panică.

Incendiul a fost lichidat la scurt timp după sosirea forţelor de intervenţie.

La locul evenimentului au intervenit 2 autospeciale de stingere, 1 autoscară de intervenție la înălțime și 2 autospeciale pentru transport victime multiple.

Dorin Lojigan, primarul municipiului Câmpia Turzii, s-a deplasat de urgență la locul exploziei, unde urmează să ajungă Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS