Actualitate

Video. S-a stabilit cuantumul burselor pentru elevii turdeni

Joi, 23 mai de la ora 13:00 sala mare a primăriei din Turda a fost gazda şedinței ordinare a Consiliului Local Turda. Pe ordinea de zi la punctul 2.3 s-a dezbătut cuantumul burselor şcolare care se vor acorda elevilor din unitățiile de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Turda în anul 2019 astfel : bursa de performanță 100 lei/bursă/lună, cea de merit de 50 lei/bursă/lună, bursă de studiu 25lei/lună/bursă, bursă social 20 lei/bursă/lună. Durata acordării acestor burse este de 8 luni, repecpectiv 12 luni pentru bursele sociale (aferente anului şcolar 2018-2019).


Astfel s-a aprobat numărul burselor care este de 1720 în valorare totală de 628.000 lei. Bursele sociale, în valoare de 20 de lei pe lună per bursă, un număr de 24 de burse în valoare de 4800 lei acordate timp de 8 luni. Bursele de studiu în valoare de 25 de lei pe lună per bursă, pentru un număr de 1302 burse în valoare 4800 lei. Bursele de merit în valoare de 50 de lei pe lună per bursă pentru 1302 de burse cu valoare totală de 520.800 lei timp de 8 luni. Bursele de performanță în valoare de 100 de lei pe bursă per lună acordate timp de 8 luni în valoare de 4000 de lei acordate pentru 5 elevi.

Bursele sunt acordate după situația dată de către fiecare conducătot de unitate de învățământ arondate municipiului Turda. Proiectul a fost aprobat în unanimitate de voturi.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS