campanie campanie
Actualitate

Video. Trupa Taxi în concert extraordinar la Turda

Joi 5 martie, de la orele 19 sala mare a Teatrului Național “Aureliu Manea” din Turda a fost gazda unui concert extraordinar al trupei Taxi. O trupă cu traditie, ale căror cântece în mare parte sunt adresate sexului frumos, prilej cu care a fost organizat şi acest eveniment, cu ocazia Zilei Femeii.

Concertul a făcut parte dintr-un turneu național pe care trupa îl desfăşoară.

La intrare la spectacol organizatorii au pregătit o surpriză deosebită pentru doamne şi domnişoare, aceştia intâmpinându-le cu câte un boboc de floare.

Sala a fost plină de iubitori ai muzicii, primul cuvânt a aparținut Anei Sevan, directoarea Casei de Cultură din Turda, insitituția care a organziat acest frumos eveniment Iată ce a declarat: “doamnelor şi domnilor, domnişoarelor şi doamnelor, primăria Turda vă spune în această seară că vă doreşte o primăvară foarte frumoasă, iar răspunsul pe care noi l-am primit de la Dan Teodorescu a fost că da, va veni, aici, acum, pentru tine, pentru jumătatea ta și pentru noi toți care suntem aici”.

Publicul a fost încântat de piesele interpretate de cei de la Taxi, într-un show 100% live, atât piesele vechi dar şi cele mai recent lansate, cunoscuta trupă având puțin peste 20 de ani de activitate.

Dan Teodorescu, solistul trupei a avut un moment în care a mulțumit femeilor “domnişoarelor, nu v-am prins pe 1 martie, evident nu o să vă prindem nici pe 8, dar acum pe 5 aş vrea să vă spun şi îmi permit să vă spun asta în numele tuturor bărbaților din sală, să vă spun de ce vă iubim. Știți de ce? Pentru că aveți grijă de noi, pentru că ne ajutați, deşi nu am recunoaşte nici în ruptul capului că avem nevoie de ajutor şi de asta ne ajutați discret ca să nu ne dăm seama, pentru că ne faceți să ne simțim cei mai puternici bărbați de pe planetă, deşi de foarte multe ori ne comportăm ca nişte copii, pentru că sunteți fragile, pentru că sunteți puternice, pentru că sunteți liniştea noastră, pentru că sunteți nebunia noastră, pentru că sunteți, deasta vă iubim” a mărturisit, într-un moment de sinceritate, solistului trupei Taxi.

Conform Wikipedia, Taxi este o trupă românească de pop-rock. Trupa a fost fondată în 1999 și în prezent este compusă din Dan Teodorescu, Mugurel Coman, Kerezsi Csongor, Cantemir Neacșu, Darius Neagu, Vicky Albu și Daria Corbu.

Taxi a reprezentat în 2000 România la Eurovision cu cântecul Luna și a obținut locul 17.

S-a înființat pe 13 martie 1999, în București. Dan Teodorescu, compozitor, textier, vocalist și lider al trupei, l-a recrutat inițial pe Adrian Borțun, cu care mai cântase în trupa Altceva. Borțun l-a cooptat pe fostul său coleg de trupă de la Sarmalele Reci, Andrei Bărbulescu, iar Dan l-a adus pe George Pătrănoiu. Astfel s-a format trupa Taxi.

Primul cântec de succes al trupei a fost Criogenia salvează România, care a adus fani chiar și printre membrii clasei politice române. Tot în 1999, trupa a fost nominalizată la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, iar în noiembrie a fost lansat albumul de debut, Jumătate de album.

La scurt timp după aceea, plecarea lui Andrei Bărbulescu a lăsat loc unui nou membru, toboșarul Lucian Cioargă, iar în această nouă formulă grupul Taxi a participat la concursul Eurovision din anul 2000 – cu piesa Luna –, obținând locul 17. Deși a fost cea mai bună clasare a României de până atunci, membrii trupei nu au fost mulțumiți și au compus un cântec ironic la adresa acestui concurs, pe care l-au numit E.B.U. – European Broadcasting Union.

În luna martie 2000 au fost lansate piesele Doi zero zero zero și Jumătatea mea. Acestea au fost apoi lansate pe albumul Trag un claxon, apărut pe 21 iulie 2000. Au urmat și alte hituri, precum Comunitaru’ – melodie care făcea referire la câinii vagabonzi adunați în perioada respectivă de pe străzile Bucureștiului și ulterior eutanasiați. În 2001 a ieșit pe piață albumul Americanofonia, acesta fiind și titlul unui cântec despre abundența expresiilor americane intrare în limba română. Elementele sociale și ironia se regăsesc și în următoarele albume ale trupei: De cursă lungă (2002), C (2003) și Politica (2004).

Albumul Politica a apărut chiar în timpul campaniei electorale din 2004, un material satiric ce conține piesele Aici sunt banii Dumneavoastră, Noi cu cine votăm, Domnule Fost sau Situația din Țară.

În 2007 apare albumul Romantica, acesta cuprinzând douăsprezece piese de dragoste, cu numeroase colaborări: Cheloo, Dax, Mihaela Radulescu, Melania Medeleanu, Adelin Petrișor și Cristian Grețcu. Pentru videoclipul melodiei Dragostea ca o pereche de pantofi, designerul Mihai Albu a creat special o pereche de pantofi unicat, care apar și pe coperta albumului. Printre celelalte melodii incluse în Romantica se regăsesc și Te caut în toate femeile, Stelele care cad, Ploaia pe mare sau Învață-mă să iubesc.Din 2009 încoace, Taxi a lansat și alte piese, precum Probleme de memorie – o melodie „aniversară”, celebrând cei 10 ani ai trupei –, Adrenalina, Niște răspunsuri, E criză și Citez din Tupac.

Cel mai recent album, Cele două cuvinte, a fost lansat în 2011. Cântecul ce dă și numele albumului a avut parte de un videoclip inedit, în care 26 de bărbați celebri din România se luptă cu greutatea rostirii a două cuvinte. Cele două cuvinte au avut un asemenea succes, încât melodia a fost tradusă în mai multe limbi, înregistrată și cântată de artiști din Moldova, Polonia și chiar Suedia. Pornind de la această melodie s-a născut și proiectul Those three words (thosethreewords-project.com), prin care oricine își poate înregistra propria versiune a cântecului și îl poate trimite apoi persoanei iubite.

MuieLojigan MuieGicu MuieMischian
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS