<
Actualitate

Zenaida Făgădar, cetățean de onoare al Municipiului Câmpia Turzii

Municipiul Câmpia Turzii are un nou Cetățean de Onoare. Consiliul Lolcal Cămpia Turzii a aprobat acordarea acestui titlu doamnei Zenaida Făgădar, fost profesor și director al actualului Colegiu Tehnic „Victor Ungureanu”.

Distincția reprezintă o recunoaștere a celor 35 de ani de activitate dedicați învățământului, desfășurați exclusiv în cadrul instituției de învățământ din Câmpia Turzii.
Zenaida Făgădar a parcurs toate etapele carierei didactice, ocupând succesiv funcțiile de profesor, director adjunct și director al unității de învățământ. De-a lungul activității sale a contribuit la formarea mai multor generații de elevi din Câmpia Turzii și din localitățile învecinate, implicându-se constant în proiecte educaționale, culturale și sociale cu impact la nivel local și județean.

Un rol important în activitatea sa l-a avut pregătirea elevilor pentru concursuri și olimpiade școlare, aceștia obținând rezultate remarcabile la nivel local, județean și național. De asemenea, a activat ca profesor metodist al Casei Corpului Didactic Cluj-Napoca, având atribuții de îndrumare metodico-științifică și consiliere profesională.
În perioada în care a condus Grupul Școlar Industrial Metalurgic, actualul Colegiu Tehnic „Victor Ungureanu”, Zenaida Făgădar a contribuit la modernizarea bazei materiale, dezvoltarea parteneriatelor educaționale și implementarea unor programe dedicate elevilor proveniți din medii defavorizate.

Zenaida Făgădar a fost implicată și în dezvoltarea programului „A Doua Șansă”, care funcționează și în prezent.
După pensionare, Zenaida Făgădar a rămas activă în viața comunității, bucurându-se de aprecierea foștilor elevi și a locuitorilor municipiului.
Întreaga activitate profesională și contribuția adusă dezvoltării educației locale justifică acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Câmpia Turzii.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top