Un nume de referință al învățământului din Câmpia Turzii a primit cea mai înaltă distincție acordată de administrația locală. Consiliul Local a aprobat conferirea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Câmpia Turzii doamnei Angela Marian, profesor de fizică și fost director al Liceului Teoretic „Pavel Dan”.
Cu o carieră impresionantă de 38 de ani, desfășurată în totalitate în cadrul Liceului Teoretic „Pavel Dan”, Angela Marian și-a dedicat întreaga activitate formării generațiilor de elevi și dezvoltării uneia dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din municipiu.
Absolventă a Facultății de Fizică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, deși la finalizarea studiilor a primit recomandarea de a urma o carieră în învățământul universitar, a ales să rămână aproape de elevi și să activeze în învățământul preuniversitar. De-a lungul anilor, a pregătit numeroși elevi pentru olimpiade și concursuri de fizică, rezultatele acestora contribuind la prestigiul Liceului Teoretic „Pavel Dan”.

În funcțiile de director adjunct și director, Angela Marian a avut un rol esențial în dezvoltarea școlii. Printre realizările importante din mandatul său se numără redobândirea statutului de Liceu Teoretic și a denumirii „Pavel Dan”, dezvoltarea parteneriatului cu asociația franceză „Forum Solidarité”, amenajarea unei baze de vacanță pentru elevi la Vidolm, atragerea de finanțări pentru modernizarea sălilor de clasă, amenajarea terenului de sport cu sprijinul militarilor americani și răscumpărarea clădirii monument istoric a liceului cu fonduri obținute de la Ministerul Educației.
Sub conducerea sa, instituția a obținut numeroase distincții și recunoașteri la nivel național și internațional, iar activitatea didactică și managerială a fost apreciată prin numeroase premii și distincții acordate de instituții de specialitate.

În referatul de aprobare se arată că profesionalismul, viziunea și implicarea doamnei Angela Marian au contribuit decisiv la dezvoltarea învățământului din Câmpia Turzii și la formarea a mii de elevi, motiv pentru care administrația locală consideră oportună acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Câmpia Turzii, ca semn de recunoștință pentru întreaga sa activitate dedicată educației și comunității.















