Actualitate

Ziua Vârstnicilor sărbătorită la Câmpia Turzii

De Ziua Internațională a Vârstnicilor, persoanele „cu experiență” din Câmpia Turzii au fost sărbătorite prin eveniment dedicat în totalitate lor.

Peste 180 de persoane au participat la o petrecere organizată la Câmpia Turzii, unde, pe lângă momentele artistice susținute de către Ansamblul Ardeleana, Ștefania Petric, Maria Mocean și Cocan Maria, care au încântat audiența, fie prin dans tradițional, poezie sau cântec, au mai fost două expoziții de excepție.

Una dintre expoziții a avut ca temă Centenarul Marii Uniri, iar doamnele de la centrul de zi, înscrise în grupul de ergoterapie, au croșetat o hartă a României. Operă de artă!

Cea de-a doua expoziție s-a axat pe deliciile din cămară, unde mai multe doamne au gătit plăcinte, le-au expus și fiecare participant la eveniment, s-a putut servi din bunătățile pregătite de doamne.
La eveniment a participat si viceprimarul municipiului Câmpia Turzii, Sabin Ghemeș, care a felicitat și acordat o diploma și câte un cadou persoanelor care au fost câștigătoare la cele doua expoziții.

Sebastian Anca, coordonatorul Centrului de Zi Clement, a declarat pentru Ziarul 21 că evenimentul a fost unul foarte reușit și cei care au participat s-au simțit foarte bine, pentru că au avut de toate. Pe această cale dorește să mulțumească celor care au ajutat în organizarea evenimentului și celor care au dansat, cântat, recitat, gătit, crosetat.
„A fost un program cu și despre beneficiarii Centrului de Zi” a încheiat Sebastian Anca.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.