În perioada 13-17 iunie Sala de Sport „Cetatea Fetei” a găzduit „Baschet Camp Floreşti 2017”, eveniment ajuns la ediţia cu numărul trei. Peste 50 de tineri, fete şi băieţi, cu vârste cuprinse între 6-16 ani au fost prezenţi la eveniment, printre aceştia aflându-se şi 13 copii de la Turda Wolves Basketball. Antrenorul celor de la Turda Wolves, Sorin Sidlovschi, a fost unul dintre cei trei antrenori care s-au ocupat de pregătirea copiilor în această perioadă.
Rick Lee Brooks, fost antrenor al naţionalei Luxemburgului seniori şi unul din cei mai buni antrenori de copii din Europa, şi Vladimir Ivankovic, fost antrenor al naţionalei Croaţiei la fete, au fost invitaţii speciali şi s-au aflat în mijlocul copiilor.