Interviu

Despre cazul „ZOO” într-un interviu interesant cu Andrei Suciu

DNA Cluj a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului ahitect șef al Turzii, Dumitru Iosif. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Tribunalul Cluj a dispus suspendarea unui proces civil cu privire la neregulile de la Grădina Zoologică din Turda, ca urmare a existenței unui dosar penal în cercetare la DNA Cluj: 84/P/2016. 

Cu toate că inițial erau cercetate trei persoane: Dumitru Iosif, fostul arhitect șef al Turzii, Daniela Adace, actualul director economic al Primăriei Turda și Mate Csaba, directorul parcului zoologic, la finalul anchetei s-a dispus trimiterea în judecată doar a arhitectului.

După decizia mai sus amintită, Andrei Suciu a acceptat invitația Ziarului 21 de a vorbi deschis despre “Cazul Zoo”.

Rep.: Bună ziua domnule Andrei Suciu. Când ați fost angajat la Primăria Turda?

Andrei Suciu: Bună ziua și mulțumesc pentru invitație. Am început să lucrez în Primăria Turda, la începutul lunii mai anul 2015.

Rep.: După angajare ați fost numit în comisia lucrărilor rămase de executat de la Zoo Turda. Când a fost făcută această numire?

Andrei Suciu: Sincer nu mai știu luna exact, dar anul a fost 2015, țin minte ca era vară.

Rep.: Cum ați început activitatea dumneavoastră în “Cazul Zoo”?

 Andrei Suciu: E o poveste interesantă aici, în prima zi am ajuns la Zoo Turda și m-am întâlnit cu reprezentantul constructor, un domn din Ocna Mureș. Odată ajuns acolo am zis: “cum începem?”,  domnul a zis: “ haideți să începem de la unul dintre obiective”. Si a zis casa girafei, nu o să o uit niciodată, ne-am dus acolo și ne-am sfătuit noi cam ce ar trebui să facem referitor la subiectul respectiv și atunci i-am propus să facem o listă, pe o foaie A4, ca dacă de mâine vrem să înceapă lucrările, adică să putem să aducem animalele în locația respectivă să între lejer. Am început să scriem și primul lucru pe care l-am văzut eu, este că în loc să fie săpată fundația în pământ, au început practic construcția clădirii de la nivelul pământului, practic ușile sunt undeva la 60 cm de pământ, dacă ai vrea să aduci animale în clădirea respectivă ar trebui făcută umplutură de pământ de jur împrejurul clădirii pentru ca animalele să nu își rupă picioarele cand intră sau ies din cladirea respectivă, dar făcând treaba asta gardul împrejmuitor, țarcul în care ar trebui să stea animalele, ar fi prea mic ca și înălțime, și așa punct cu punct am lucrat două zile cu domnul respectiv și am scris tot ce ar fi trebuit fie, de la zăvoare speciale, la instalație electrică care aproape lipsea, la geamurile coaptatoare care nu aveau cabluri electrice. Deci am pus pe lista respectivă absolut tot ce ar fi trebuit ca din ziua 2 cum ai terminat lucrările să poată fi aduse animalele acolo. După două zile, șeful meu din perioada respectivă m-a întrebat ce fac la Zoo, și i-am spus exact, uite ce am făcut, am luat prima clădire și am pus pe hârtie  tot ce voiam să realizez, tot ce ar fi trebuit făcut în locația respectivă ca să terminam lucrările și de a doua zi să fie funcțional. A zis: “ nu de asta te-am trimis acolo!”, și eu am întrebat: “de ce?”

Mi-a spus așa: “voi trebuie să verificați din punct de vedere financiar în devizul inițial, pentru ce obiecte mai sunt bani de cheltuit?”, am zis: “ bun, dați-mi devizul pe calculator că e ușor de făcut”, zice: “a, nu! îl avem doar printat”. Două luni jumate am lucrat 3 oameni să verificăm cu pix, cu creion, cu liniarul, nu o să uit niciodată, am luat fiecare element din deviz și l-am verificat dacă a fost decontat sau nu. Când am terminat, am primit un raport de la contabilitate din primărie și l-am verificat cu ceea ce am găsit noi, când am văzut că totul coincidea am foslosit datele respective într-un tabel pe care l-am moștenit de la cele două comisii anterioare ale primăriei, ca să înțelegeți foarte bine după raportul Curții de Conturi care apăruse cândva, nu știu exact anul, primăria a contestat acel raport și primăria, ca să îl poată contesta a făcut o comisie de invetariere a lucrărilor, care au stabilit foarte clar ce au pe teren și au făcut un raport. A fost din nou contestat și acel raport în instanță și primăria a numit o a doua comisie de inventar care a mai completat la raportul respectiv. Eu am făcut parte din a treia comisie, eu zic că impropriu numită de inventar pentru că noi practic am făcut un inventar financiar, nu am avut nimic de a face practic cu lucrările din teren.

Rep.: Câte persoane au făcut parte din această comisie din care ați făcut parte?

Andrei Suciu: Din câte îmi aduc aminte, 7 sau 8 persoane care toți am semnat la sfârșit pe raportul respectiv, pe care noi l-am întocmit.

Rep.: Când a fost făcută ultima plată la Zoo, din ce vă amintiți?

Andrei Suciu: Din câte știu eu, ultima plată la grădina zoologică a fost făcută în anul 2013 undeva în decembrie sau noiembrie.

Rep.: Adică cu doi ani înainte ca dumneavoastră să vă angajați la Primăria Turda!

Andrei Suciu: Corect!

Rep.: Și atunci de unde această poveste de care este legat numele dumneavoastră de acest caz?

Andrei Suciu: Sincer să fiu, eu am o presupunere dar eu cred că e totul legat de candidatura mea de acum 4 ani la Primăria Turda, pentru postul de primar, unde am ieșit pe locul doi și atunci cred că am fost văzut ca și principal contracandidat al actualului primar și probabil de acolo s-a încercat legarea numelui meu de acest caz. Eu am avut discuții cu mai mulți jurnaliști pe marginea acestui subiect, nu am încercat niciodată să ascund ceea ce știu, le-am spus foarte clar că dacă o să facă publice actele pe care primăria le deține pe marginea acestor acte cu ei, din păcate nu s-a întâmplat niciodată. Înafară de ceea ce a apărut în presă nu am fost contactat niciodată înaintea apariției unui articol sau prezentare despre mine, nu am fost contactat niciodată să fiu întrebat, să îmi expun și eu punctul de vedere despre acest caz.

Rep.: Ați cerut inclusiv de la DNA o lămurire în ceea ce vă privește în legătură cu acest caz, ce v-au răspuns?

 Andrei Suciu: Da, am făcut o cerere către DNA, în care să îmi spună dacă am vreo calitate într-un dosar care există sau în orice altă cercetare pe care o au dânșii, după câtva timp am primit un răspuns prin care mi s-a spus că nu dețin nici o calitate în niciuna din cercetările făcute de dânșii, asta am primit de la ei, pe care am și publicat-o pe pagina mea de Facebook, la ora respectivă.

Rep.: Practic lucrările la Zoo au început înainte ca dumneavoastră să vă angajați la Primăria Turda, și tot practic lucrările nu s-au terminat nici după ce dumneavoastră ați plecat din primărie, totuși care credeți că este problema acolo?

Andrei Suciu: Sincer să fiu habar nu am, eu chiar am sperat și se poate vedea treaba asta în dezbaterea finală de la alegerile din 2016, când am fost 5 candidați în dezbaterea finală la TV Turda cred că îi zicea. Eu chiar l-am întrebat pe moderator la momentul în care am fost rugați să adresăm întrebări contracandidaților, asta a fost întrebarea mea pe care am adresat-o domnului primar în exercițiu atunci, am întrebat când o să fie gata grădina zoologică și dânsul chiar a spus ca nu a ezitat să ma numească în această comisie despre care am vorbit și că sunt probleme cu procese și cu ..nu am înțeles niciodată exact. Eu chiar când am fost numit în comisia respectivă, chiar speram să putem, sau să poată să îi găsească cei responsabili, o modalitate de a continua lucrările pentru că grădina zoologică ar fi fost un alt obiectiv în care oameni care vin la Salina Turda, ar fi putut să își cheltuie banii. Sincer nici acum nu înțeleg de ce nu se găsesc resurse ca să fie continuate lucrările acolo, nu-mi pot explica.

Rep.: Dacă ați avea puterea de decizie, să zicem dacă ați câștiga alegerile de la Primăria Turda, ce măsuri imediate ați lua în cazul Zoo?

Andrei Suciu: Aș căuta absolut toate pârghiile posibile ca să se termine lucrarea și să fie un obiectiv care ar porni și care ar aduce venituri Turzii.

 

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS