Interviu

Interviu. Alexandru Suciu ( Keny), hairstylist: „Succesul vine după multe ore de practică până noaptea târziu!”

Alexandru Suciu (Keny, așa îl cunoaște toată lumea) este un tânăr cu care merită să facem cunoștință. Talentat si pasionat de ceea ce face, Keny este hairstylist în cadrul salonulului SHAPES din Câmpia Turzii.

El este cel care recomandă și oferă idei pentru ca fiecare dintre clienții care îi calcă pragul salonului. Tunde de ceva timp, și de când moda cu barba, oferă cele mai bune tunsori ale bărbii Știe cât de importantă este podoaba capilară și cât de importantă este ingrijirea ei, de aceea oferă sfaturi și indicații prețioase. Pentru că Ziarul 21 promovează oamenii cu potențial, talentați și muncitori, vă prezentăm mai jos un interviu cu Alexandru Suciu a.k.a. Keny

A.S: De unde pasiunea pentru tuns?

Keny: Pasiunea pentru tuns o am de pe vremea când eram în școala generală. Aveam un prieten care mă tundea și avea un stil foarte diferit de restul. Ține foarfeca în mână cu o lejeritatea impresionantă, pur și simplu m-a fascinat!

A.S: De cât timp ești Hair-stylist? Ce servicii oferi clienților?

Keny: Prima dată când am tuns pe cineva, a fost în urmă cu aproape 9 ani. În mare parte în salon ofer servicii de tunsoare masculină, tunsoare feminină, aranjatul facial, și diferite tipuri de styling.

A.S: Cu ce ești mai bun ca ceilalți?

Keny: Niciodata nu m-am comparat cu restul colegilor de breaslă, dar cred că diferența este că mereu am vrut să învăț și să mă perfecționez din ce în ce mai mult, atât pe plan profesional cât și pe plan personal. Sunt multe ore de practică până noaptea târziu.

A.S: S-a dezvoltat domeniul acesta foarte mult. Care sunt motivele?

Keny: În ultimii ani frizeria clasică, dar și frizeria modernă, s-au dezvoltat foarte mult din cauza a mai multor factori. Principala cauză, dupa parerea mea, este social media, unde majoritatea frizerilor împart viziuni, modele, idei cât și tehnici și ajută la dezvoltarea domeniului în toată lumea. Un alt factor important este educația. Tot mai mulți frizeri au început să conștientizeze importanța informației, aceștia participând la cursuri, seminarii și concursuri și au ridicat frizeria la un alt nivel.

A.S: Este bună concurența?

Keny: Referitor la concurență, parerea mea este că aduce doar plusuri în acest domeniu deoarece clienți vor fi mereu pentru toata lumea. Însă doar prin concurența poți ajunge să te autodepășești și să te slefuiești! Având în vedere că frizerii sunt tot mai buni, te face să nu te plafonezi și să nu îți pierzi încrederea și motivația. Este un lucru extraordinar să te trezești dimineața și să mergi spre salon, gândindu-te să faci ceva mai bine decât ieri!

A.S: Ce servicii oferă salonul unde îți desfășori activitatea?

Keny: Salonul nostru ( SHAPES ) oferă o ambianță plăcută unde clienții vin ca să își îmbunătățească imaginea, unde au parte de servicii de cea mai bună calitate. Pe lângă serviciile de tunsoare și styling, mai pot servi cea mai bună cafea de specialitate din oraș ( Puky și Valy se ocupă de asta) dar și băuturi racoritoare 100% naturale făcute dupa o rețetă originală. În ultimii ani am studiat mai multe tipuri de cursuri, de formare, de specializare, seminare, dar am și participat la concursuri. Împreună cu colegii de „birou” suntem pregătiți pentru clienții dornici să arate bine în orice clipă a zilei.

A.S: Un gând pentru clienți

Keny: Dragi clienți, gândul pe care noi vi-l transmitem este să faceți tot posibilul să va programați vizitele în salon, să vă faceți timp pentru voi, pentru imaginea voastră. Să ne lăsați să ne ocupăm cât mai mult de voi și să lăsați grijile acasă, doarece salonul este oaza voastră de relaxare nu locul unde scăpați pur și simplu de păr.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS