campanie campanie
Artă / Cultură

Eminescu – simbol al culturii naționale – va fi omagiat la Câmpia Turzii

„La zidirea Soarelui, se știe, cerul a muncit o veșnicie. Noi muncind întocmai, ne-am ales cu … ne-am ales cu domnul Eminescu.” – sunt versuri frumoase, scrise de Grigore Vieru în memoria celui mai de seamă poet al României, a cărui zi de naștere ne oferă prilejul de a ne sărbători cultura.

Astfel, la 15 ianuarie 2020, Primăria Municipiului Câmpia Turzii, în colaborare cu Biserica Ortodoxă „Învierea Domnului” din Câmpia Turzii vă invită să luați parte la evenimentul „Eminescu – simbol al culturii naționale”.

Evenimentul va avea loc, de la ora 18:30, în Sala de Spectacole „Mircea Mihășan” a Palatului Cultural „Ionel Floașiu” din Câmpia Turzii, fiind o pleiadă de muzică și versuri, menite să ne amintească de geniul imemorial al poetului național al românilor, Mihai Eminescu.

Acompaniamentul muzical va fi asigurat de Elena Lungu – la pian, Ștefan Ioanovici – la vioară, precum și de Corul Astra al Centrului Cultural al Palatului Cultural „Ionel Floașiu” din Câmpia Turzii.

În aceeași zi, de la ora 12:00, Sala de ședințe a Palatului Cultural va găzdui simpozionul intitulat „Dor de Eminescu”, în care se vor dezbate atât subiectul „Dorul ca laitmotiv în opera eminesciană”, cât și „Eminescu, fizica și astronomia”.

Vă invităm să luați parte la cele două evenimente pentru ca, împreună, să celebrăm Ziua Culturii Naționale!

Direcția Relații cu Comunitatea

MuieLojigan MuieGicu MuieMischian
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS