Rugby

Daniela Milicu, RC Arieşul Mihai Viteazu: „Medaliile de bronz reprezintă o răsplată pentru toată munca depusă”

S-a încheiat ediţia 2018 a Campionatului Naţional de Rugby 7 feminin, etapa a 8-a, disputată la Paşcani, fiind una decisivă pentru stabilirea echipelor campioane. La senioare, titlul de campioană a revenit Politehnicii Iaşi, iar la junioare CSS Unirea Iaşi şi-a trecut în cont primul titlu la  prima participare în competiţie.

O surpriză plăcută au oferit rugbystele de la Arieşul Mihai Viteazu care au reuşit să urce pe ultima treaptă a podiumului. A fost o etapă dificilă, dar, până la urmă, munca, dăruirea şi talentul tinerelor sportive din Mihai Viteazu au avut un cuvânt greu de spus şi fetele noastre s-au întors cu medaliile de bronz.

RC Arieşul Mihai Viteazu a învins în partida directă  RC Gringos, toate punctele victoriei fiind marcate încă din prima repriză. Daniela Milicu a bătut de două ori defensiva adversă, o altă reuşită aparţinând jucătoarei Carmen Cârgea, din cele trei eseuri unul fiind transformat de Elena Drăgan.

„Este o mare reuşită clasarea noastră pe locul al treilea. O răsplată pentru toată munca depusă atât de antrenori cât şi de noi jucătoarele. S-a văzut o evoluţie în jocul nostru datorită faptului că la ora actuală suntem trei fete care ne antrenăm în fiecare zi la acest centru din Bucureşti. Sunt foarte fericită că am putut aduce un bonus fetelor şi echipei. Ne bucurăm nespus de această reuşită. Sperăm anul viitor să ne clasăm mai sus în clasament Am încercat să îmi ajut echipa. Am jucat toate până în ultima secundă a fiecarui meci şi s-a văzut determinarea pe care nu am mai avut-o demult”, a declarat Daniela Milicu.

 

Rezultate junioare:

CS Agronomia-CSM Paşcani 27-0

RC Gringos-RC Arieşul 12-17

RC Arieşul- CSM Paşcani 15-0

CSS Unirea Iaşi-CS Agronomia 12-17

CSS Unirea Iaşi – RC Arieşul 29-0

CSM Paşcani -RC Gringos 15-14

CS Agronomia-RC Arieşul 32-5

CSS Unirea Iaşi -RC Gringos 5-0(neprezentare)

RC Gringos-CS Agronomia 0-5(neprezentare)

CSM Paşcani – CSS Unirea Iaşi 0-35

Clasament:

1.CS Agronomia-12p

  1. CSS Unirea Iaşi -10p

3.RC Arieşul Mihai Viteazu-8p

  1. CSM Paşcani -6p

5.RC Gringos Transilvania-2p

CLASAMENT GENERAL FINAL:

  1. CSS Unirea Iaşi -100p*-Campioana

2.CS Agronomia Bucuresti-100p*

  1. RC Arieşul Mihai Viteazu-65p

4.RC Gringos Transilvania-61p

  1. CSM Paşcani -48p

6.CS Parohial Ştefan cel Mare şi Sfânt-22p

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS