Fotbal

Gabriel Mocean: „Eu zic, că meciul s-a ridicat la nivelul derby-ului local”

Reporter: Ați câștigat astăzi un punct “mare”  împotriva celor de la CSM Câmpia Turzii, câteva cuvinte despre meci.

 Gabriel Mocean: Eu zic, că meciul s-a ridicat la nivelul derby-ului local, mă bucur că nu au fost incidente, am fost ocupați cu jocul, atât noi cât și oaspeții, cred că am avut o atitudine foarte bună, am fost în inferioritate o repriză și încă puțin, apoi am condus cu 1-0, am avut după aceea două, chiar trei ocazii mari, din păcate am primit un gol, a fost și un fault în atac, dar asta este. Sunt foarte mulțumit de atitudinea băiețiilor, având în vedere că în primele 6 etape am jucat cu primele cinci echipe clasate am făcut și meciuri bune, dar nu am reușit să luăm puncte, astăzi am spart gheața, ne bucurăm și de acest punct, puteau fi 3 puncte, pentru că am avut ocazii mari la 1-0 pentru noi, cu un om în minus.

Reporter: Urmează un meci în deplasare, cu ce gânduri mergeți?

Gabriel Mocean: Să jucăm și să câștigăm, ne luptăm cu orice echipă, nu avem frică de nimeni, ușor ușor se vede și o omogenitate a echipei și o să revină și ceilalți jucători în echipă, astăzi am avut câteva absențe de jucători titulari care nu au putut juca din cauza accidentărilor. Acum urmează să facem puncte, până acum am jucat cu primele clasate și a fost greu la început.

Reporter: Multă lume astăzi la stadion, au aplaudat și la pauză și golul Victoriei Viișoara, dar și finalul partidei, un mesaj pentru suporteri.

Gabriel Mocean: Da! Încă o dată le mulțumesc că au fost în număr mare, au dat dovadă de fair- play, au venit jandarmi, poliție și nu au avut de lucru, asta a fost bine. Așa trebuie sa fie sportul, frumos și să ne strângem mâna după joc. Noi ne bucurăm cem mai mult că am spart gheața!

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS