<
Sport

Prima victorie în Divizia A 1! CSM Câmpia Turzii a câştigat derby-ul voleibalistic cu Universitatea Cluj

CS „U”Cluj- CSM Câmpia Turzii 1-3 (25-15, 20-25, 14-25, 22-25)
Sâmbătă, 3 noiembrie, în Sala Sporturilor „Horea Demian” din Cluj-Napoca, Universitatea Cluj a întâlnit CSM Câmpia Turzii într-un meci care a contat pentru etapa a 4-a a Diviziei A 1.
A fost un meci de mare luptă, important atât pentru voleibaliştii de la CSM Câmpia Turzii cât şi pentru suporterii echipei care au aşteptat prima victorie în Divizia A 1.
Gazdele au avut un start bun de meci şi şi-au adjudecat primul set, scor 25-15, dar voleibaliştii din Câmpia Turzii au revenit în setul următor. Chiar dacă debutul a fost unul mai echilibrat, scor 15-15, voleibaliştii din Câmpia Turzii au reuşit să se desprindă, scor 16-18, 19-22 şi s-au impus cu 20-25.
Setul cu numărul 3 a fost la discreţia echipei vizitatoare, care a dictat ritmul jocului şi s-a impus fără emoţii, scor 14-25.
Aşa cum era de aşteptat, setul cu numărul 4 a fost unul echilibrat, jucătorii Universităţii forţând revenirea. A fost 1-5, 7-8, 13-16. Cele două formaţii au mers umăr la umăr, scor 22-22, dar voleibaliştii din Câmpia Turzii au fost mai concentraţi şi au reuşit să-şi adjudece victoria, scor 22-25.
Este prima victorie pentru CSM Câmpia Turzii de la promovarea pe prima scenă a voleiului românesc, o victorie importantă şi mult aşteptată.
Etapa viitoare, CSM Câmpia Turzii va întâlni, pe teren propriu, Steaua Bucureşti. În etapa cu numărul IV, steliştii au învins Dinamo Bucureşti cu 3-1.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS