Rugby

Junioarele de la Arieşul Mihai Viteazu, în faţa unei noi provocări: Cupa AIR

La iniţiativa Asociaţiei Internaţionalilor de Rugby din România, în speţă a preşedintelui acesteia, Marin Ionescu, se va înfiinţa o nouă competiţie asemănătoare Cupei României la senioare, care vizează participarea echipelor din campionatul junioarelor, oferind astfel acestora posibilitatea de a disputa mai multe partide într-un sezon competiţional, anunţă site-ul super-liga.ro.

Partidele se vor disputa în sistem turneu, în aceeaşi dată şi locaţie unde va avea loc Cupa României la senioare. Conform propunerii Asociaţiei Internaţionalilor de Rugby din România, aprobată de Biroul Federal, aceasta va pune la dispoziţie un trofeu transmisibil, urmând sa intre definitiv în posesia echipei care îl câştigă de trei ori  în decurs de cinci ani.

În anii anteriori singura competiţie rezervată junioarelor a fost Campionatul Naţional, astfel că în 2018 vom avea parte de o premieră, căci până în prezent niciodată tinerele jucătoare, aspirante la tricoul Ghindelor, nu au avut şansa confruntărilor pentru un al doilea trofeu stagional.

La competiţia junioarelor participă cinci echipe, CSM Paşcani, actuala campioană, CS Agronomia Bucureşti, Arieşul Mihai Viteazu, RC Gringos Transilvania şi CS Parohial Ştefan cel Mare şi Sfânt.

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS