Rugby

Patru rugbyste de la Arieşul Mihai Viteazu, în vizorul Centrului Naţional Olimpic pentru Tineret

Vreme de două zile, 10 şi 11  august,  doi antrenori ai Centrului Naţional Olimpic pentru Tineret s-au aflat la Mihai Viteazu pentru un proces de selecţie, patru sportive de la Rugby Club Arieşul Mihai Viteazu aflându-se în vizorul Centrului.

Astfel, Alexandru Lupu, antrenor al Centrului Naţional Olimpic pentru Tineret, şi Preda Ion, preparator fizic în cadrul Federaţiei Române de Rugby şi antrenor, au purtat discuţii cu fetele şi au organizat antrenamente, iar în următoarele zile vor anunţa rezultatul selecţiei.

Într-un interviu acordat Ziarului 21, antrenorul Alexandru Lupu a dezvăluit că „sigur vor ajunge la Centrul Naţional Olimpic pentru Tineret cel puţin trei fete din Mihai Viteazu”.

Această selecţie ar însemna o nouă mare realizare pentru RC Arieşul Mihai Viteazu şi pentru antrenorii clubului care au dat dovadă de-a lungul timpului de implicare, dăruire şi profesionalism.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.