Echipajul Chevon Lim / Martijn Wydaeghe, aflat la bordul unui Hyunday 120 R% a fost implicat, sâmbătă, 6 mai, într-un grav accident în timp ce se aflau pe proba specială 5 – Valea Fericirii – prima a acestei zile. „Echipajul a părăsit traseul, s-a izbit violent de un stâlp şi a ieşit în decor. Ambulanţa probei a intervenit imediat la faţa locului. Potrivit directorului organizatoric al Transilvania Rally, Bela Soica, proba speciala 5 a fost întreruptă şi apoi parcursă în regim de etapă, iar raliul a continuat cu celelelate probe speciale.
În urma examinării computer tomografice efectuate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, pilotul echipei Hynday, Chevon Lim (Coreea de Sud), va mai rămâne internat încă două zile la secţia de Urologie, iar copilotul Martijn Wydaeghe va fi externat în cursul zilei de sâmbătă, a precizat doctorul SMURD Cristian Ursu, medic şef al Transilvania Rally.
„Ȋn urma investigaţiilor s-a confirmat un traumatism cranio-cerebral minor- gradul I – la pilotul Chevon Lim, cotuzii la nivelul coloanei cervicale, la nivel toracic, al bazinului şi al antebraţului drept. Mai este prezentă o plagă prin contuzie pe scrotul drept. Mai urmează un consult şi probabil va mai rămâne două zile internat la Urologie”, a precizat medicul şef al raliului.
În ceea ce-l priveşte pe copilotul Martijn Wydaeghe, acesta a suferit o contuzie în reguinea mentonieră şi o contuzie în zona toracică – inghinal dreapta, a afirmat sursa citată.