Administraţie

A început montarea noilor stâlpi din Câmpia Turzii. Arată minunat!

Lucrările din municipiul Câmpia Turzii sunt în toi, deranjul provocat de introducerea cablurilor prin subteran se aproprie de final, odată cu pericolul la care suntem expuși datorită cablurilor aflate pe stâlpii din municipiu.

Prin proiectele intreprinse de administrația de la Câmpia Turzii, orașul se va schimba total, Piața Mihai Viteazu, mai exact zona de la magazinul Rombiz până pe lângă hotelul Tiver și strada Aurel Vlaicu va fi reabilitată total, vor apărea parcări noi, trotuare, mobilier urban, parcuri de joacă.

Însă noutatea o reprezintă dispariția vechilor stâlpi care susțin zeci de cabluri electrice ori ale companiilor de internet sau televiziune şi care reprezintă un pericol pentru toți, în orice moment mecanismele care le susțin pot ceda punând astfel în pericol viața pietonilor.

În săptămâna care tocmai s-a încheiat a început montarea noilor stâlpi de iluminat public, un iluminat inteligent.

Noii stâlpi au o arhitectură frumoasă care cuprind două tipuri de iluminat: pentru partea carosabilă și pentru cea pietonală, dar și două modele de stâlpi, prima cea prezentată mai sus, iar a doua variantă fiind exclusiv pentru partea pietonală.

“Stâlpii de iluminat public, cu toate cablurile spânzurate de ei vor dispărea. Prin montarea corpurilor de iluminat public inteligent, zona centrală își va schimba total aspectul” – a declarat pentru Ziarul 21 Dorin Lojigan, primarul municipiului Câmpia Turzii.

Valoarea totală a lucrărilor este de peste 300.000 lei, bani pe care Dorin Lojigan i-a obținut din fondurile guvernamentale prin programul  PNDL2.

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS