Actualitate

Avocat Călin Merca: ” Cei care au fost sancționați pot obține anularea sancțiunii contravenționale printr-o plângere contravențională”

În baza hotărârii CCR, privind neconstituționalitatea amenzilor date de către autoritățile statului, am cerut un punct de vedere avocatului Călin Merca.
Călin Merca este avocat în Baroul Cluj din anul 2016, iar din ianuarie 2018 este titular al Cabinetului de Avocat Călin-Marin Merca. Călin este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă, secția Didactică-Limba și Literatura Engleză, secția Teologie Pastorală și al Facultății de Drept din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, master în Teologie-Cultură, iar din anul 2018 deține titlul de doctor.


Acesta a binevoit și ne-a explicat cum stau lucrurile legate de această situație
„CCR în data de 6 mai 2020 a analizat mai multe excepții de neconstituționalitate ridicate direct de către Avocatul Poporului cu privire OUG 1/1999 și OUG 34/2020 și OUG 36/2020.
Curtea Constituțională a României a respins excepția de neconstituționalitate ridicată de către Avocatul Poporului cu privire la dispozițiile OUG 36/2020 și cu privire la dispozițiile art.14 lit.c1) – f) din OUG 1/1999, însă a admis excepția de neconstituționalitate în ceea ce privește art. 28 și a constatat că acest articol din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență (articolul referitor la sancțiunile contravenționale ce pot fi aplicate) este neconstituțional.
De asemenea a admis excepția de neconstituționalitate şi a constatat că OUG 34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență este neconstituțională, în ansamblul său.


În cuprinsul comunicatului CCR s-a arătat că există o problemă în ceea ce privește conduita avută de Președintele României cu privire la decretarea stării de urgență, dar și în ceea ce privește conduita Parlamentului și a Guvernului.
Președintele avea atribuția constituțională de a institui starea de urgență și de a pune în executare dispozițiile legale ale regimului stării de urgență, inclusiv stabilirea măsurilor concrete de primă urgenţă care urmează a fi luate și identificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale al căror exerciţiu va fi restrâns, iar Parlamentul trebuia să stabilească regimul stării de urgență și să stabilească prin lege organică eventualele derogări de la legislația în vigoare.
Problema apare în cazul măsurilor pe care Președintele le-a apreciat drept ”de primă urgenţă cu aplicabilitate directă” (achiziționarea directă de bunuri de către autorităţile publice, suspendarea din funcţiile de conducere a unor funcționari publici, neînceperea cursului prescripţiilor şi termenelor de decădere, suspendarea prescripţiilor şi termenelor de decădere, suspendarea de plin drept a cauzelor civile și penale, întreruperea termenele de exercitare a căilor de atac etc.). Cu privire la aceste măsuri, Curtea a arătat că „acestea constituie, în mod expres sau implicit, derogări de la legislația în vigoare la momentul instituirii stării de urgență” și nu pot fi decretate de către Președinte.
Dispozițiile apreciate de Președinte ca fiind de „primă urgență” și care au avut un impact asupra unor drepturi și libertăți fundamentale (dreptul la muncă, libertatea economică, accesul liber la justiție etc.) nu puteau fi luate de către acesta, dacă ne raportăm la prevederile art. 53 și 73 (3) lit. g din Constituția României, precum și la art. 4 și 14 din OUG 1/1999.


Conform art. 14 din OUG 1/1999, decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență trebuie să prevadă următoarele: d) drepturile și libertățile fundamentale al căror exercițiu se restrânge, în limitele prevederilor constituționale și ale art. 4 din prezenta ordonanță de urgență;
Art. 4 din OUG 1/1999 statuează că „pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale poate fi restrâns, cu excepția drepturilor omului și libertăților fundamentale prevăzute la art. 3^2, numai în măsura în care situația o cere și cu respectarea art. 53 din Constituția României, republicată.”
Art. 53 din Constituție arată că: „(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”, iar art. 73 (3) lit. g) din Constituție statuează că regimul stării de asediu și al stării de urgenta se reglementează prin lege organică, adică nu prin decret prezidențial.
Curtea a arătat că Parlamentul trebuia să sancționeze exercitarea abuzivă a competențelor de către Președintele României, însă așa cum am putut observa, Parlamentul a votat în unanimitate decretul prezidențial pentru insituirea stării de urgență, deși măsurile de primă urgență erau derogări de la legislația în vigoare la momentul instituirii stării de urgență și nu puteau fi stabilite prin decretul Președintelui.


În ceea ce privește OUG 34/2020 pentru modificarea și completarea OUG 1/1999, Curtea constată că aceasta este neconstituțională întrucât a fost adoptată cu încălcarea art.115 alin.(6) din Constituție: „Ordonanțele de urgenta nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.”
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 28 din OUG 1/1999, CCR a arătat că actele normative cu putere de lege și actele administrative cu caracter normativ prin care se stabilesc și se sancţionează contravenţii trebuie să întrunească toate condițiile de calitate ale normei: accesibilitate, claritate, precizie și previzibilitate.
Cu toate acestea, art. 28 din OUG 1/1999 sancționează ”nerespectarea prevederilor art.9” din aceeași ordonanță și califică drept contravenție încălcarea obligaţiei generale de a respecta și de a aplica toate măsurile stabilite în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării instituite, fără a distinge expres actele, faptele sau omisiunile care pot atrage răspunderea contravenţională, textul de lege fiind practic lipit de claritate, precizie și previzibilitate.
Practic stabilirea faptele care pot fi considerate contravenții sunt lăsate la aprecierea agentului constatator, deși trebuiau stabilite criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.
Curtea a constatat că prevederile art.28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie, precum și principiul restrângerii proporționale a exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale, prevăzut de art.53 alin.(2) din Constituție.


Ca o concluzie la cele mai sus menționate, CCR a arătat că atât Președintele României, cât și Parlamentul și Guvernul au greșit în stabilirea cadrului legislativ pentru starea de urgență. Președintele a încălcat Constituția când a emis decretele prezidențiale de instituire a stării de urgență și apoi de prelungire a stării de urgență, iar Parlamentul trebuia să îl cenzureze, dar nu a făcut-o. Guvernul a emis ordonanțe de urgență încălcând flagrant prevederile Constituției. Vom vedea cum se vor interpreta în viitor prevederile decretului prezidențial cu privire la prescripții și termene de decădere, în condițiile în care CCR a arătat că Președintele nu putea stabili aceste lucruri prin decretul de instituire a stării de urgență, dar și alte prevederi din acte normative adoptate în perioada stării de urgență, prevederi care sunt afectate de această decizie a CCR.
Practic nu se vor mai putea aplica sancțiuni contravenționale în baza art. 28 din OUG 1/1999 după publicarea hotărârii CCR în Monitorul Oficial. Chiar dacă teoretic aceste sancțiuni se mai pot aplica în prezent, este puțin probabil ca acest lucru să se mai întâmple după pronunțarea acestei decizii a CCR. Cei care au fost sancționați pot obține anularea sancțiunii contravenționale printr-o plângere contravențională. Chiar și în situația în care acest text de lege a fost declarat neconstituțional, în actualul cadru legislativ amenzile nu se anulează pur și simplu, ci pot fi anulate doar de către instanță în urma unei plângeri contravenționale, pentru care cei mai mulți oameni apelează la un avocat.” Av. Dr. Călin-Marin Merca

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS