campanie campanie
Actualitate

Clujul are 80% grad de vindecare în cazul pacienților cu Covid

Într-o intervenție pe pagina oficială de socializarea, prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, a declarat că este o scădere considerabilă numărului de cazuri pozitive și că în acest moment situația este sub control în județ.

„Constatăm o scădere considerabilă a numărului de cazuri pozitive. Dacă la 4 mai, când am avut vârful epidemiologic la Cluj, aveam internați 223 de pacienți din județ, astăzi suntem la 58 de persoane din județ internate în cele patru spitale COVID-19 din Cluj-Napoca. Scăderea se datorează calității actului medical și profesionalismului personalului medical. Avem, de asemenea, peste 470 de persoane vindecate, dintre care 383 din județ. Asta înseamnă un grad de vindecare de aproximativ 80%. Este impresionant, cu mult peste media națională.

Numărul de persoane în izolare la domiciliu este în creștere în fiecare zi datorită înlocuirii carantinării cu această măsură a autoizolării. Avem șapte persoane la terapie intensivă, dintre care trei sunt din Cluj. Avem un total de 25 de persoane care au decedat, dintre care 14 sunt din județul Cluj. Am avut foarte multe persoane internate la Cluj și din alte județe, în special din Transilvania.

Putem spune că situația se află sub control la nivelul județului. Am avut câteva focare de COVID în județ, de exemplu, la Dej, cu 73 de persoane depistate pozitiv dintr-o comunitate defavorizată; în acest moment acest focar e închis. La Gherla am avut un număr mai mare de cazuri care proveneau de la două fabrici amplasate în aceeași curte, care – tot așa – e un focar sub control. Am avut un azil, la Țaga, cu 50 de persoane depistate pozitiv și internate, mare parte vindecate și externate la această oră.

Avem patru cazuri într-o comunitate defavorizată la Viișoara, sunt patru copii depistați cu rujeolă, internați la boli infecțioase, fără probleme în momentul de față. Am luat decizia izolării întregii comunități, formată din 100 de persoane, avem filtre de poliție și jandarmi acolo. Li se asigură cele necesare prin grija primăriei. Probabil după 1 iunie vor luate și alte măsuri de relaxare, rugămintea este ca în continuare să fim foarte responsabili”, declara Mircea Abrudean într-o sesiune de întrebări și răspunsuri pe pagina oficială de facebook.

MuieLojigan MuieGicu MuieMischian
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS