<
Actualitate

Cristina Burciu: Schemă de ajutor de stat acordată entităților economice cu risc de relocare a emisiilor de dioxid de carbon  

Am votat în plenul Parlamentului o lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat unităților economice din sectoarele considerate a fi expuse unui risc real de relocare a emisiilor de dioxid de carbon. Această vulnerabilitate este determinată de valoarea ridicată a cheltuielilor indirecte suportate efectiv de întreprinderi, în urma transferării costurilor emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice.

Demersul legislativ, devenit Legea nr. 130/2024 după promulgare, reglementează implementarea unei scheme de ajutor de stat pentru perioada 2022-2031, în favoarea entităților economice expuse riscurilor generate de relocarea emisiilor de carbon.

Fondurile alocate pentru implementarea acestei schemei de ajutor de stat provin din licitația certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României de către Uniunea Europeană, fără a fi afectat bugetul național.

De aceste măsuri vor beneficia întreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii de finanţare, o serie de criterii de eligibilitate. Astfel, acestea trebuie să dezvolte operaţiuni industriale active în sectoarele şi subsectoarele eligibile, au suportat costuri cu emisii indirecte și nu înregistrează debite restante la bugetul general consolidat al statului sau la bugetele locale. De asemenea, firmele beneficiare pot primi sprijin financiar în cazul în care nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii.

Un alt criteriu este să nu fie întreprinderi în dificultate, în sensul orientărilor Comisiei Europene privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate, precum și să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat ilegal sau incompatibil cu piaţa internă, pentru care există o decizie de recuperare a Comisiei Europene.

Bugetul total al schemei de ajutor de stat, ce va fi derulată de conducerea liberală a Ministerului Energiei, este în valoare de 1.500 milioane euro, cu o alocare anuală de maximum 150 milioane de euro, în conformitate cu Decizia Comisiei Europene nr. C(2022) 6586/12/9.2022 prin care a fost autorizată schema de ajutor de stat pentru compensarea costurilor indirecte cu emisiile de gaze cu efect de seră, pentru perioada 2022-2031.

 

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS