<
Actualitate

Despre Ioan Stanatiev, omul care a dezvoltat Combinatul de la Câmpia Turzii

Eseuri contra uitării

Dragi cititori, pentru a cunoaște cât mai bine istoria acestei localități dar și a personalităților care au contribuit din plin la dezvoltarea economică, socială și culturală, vom prezenta prin bunăvoința familiei, lucrări scrise de Mircea Nicolae Nemeș și Valer Deac. (A consemnat Lăcătuș Nicușor)

Oameni de seamă – Ioan Stanatiev

de Mircea Nicolae Nemeș

Când cu trei-patru decenii în urmă pronunța cineva numele lui Stanatiev, te gândeai de îndată la bărbatul înalt, bine clădit și excesiv de autoritar – figură importantă a orașului, care se bucura totuși de simpatia și respectul celor care-l cunoșteau.

Fizionomia sa trăda într-adevăr – un om energic, voluntar, ambițios și în genere plin de sine.  În mănunchiul stărilor sale sufletești, improvizația ținea locul de frunte. Temperament aprins, în  întreprindere trăia viața teatral: își ieșea deseori din sărite și apostrofa, se lăsa târât de factorii gălăgiei, riposta vehement. Cu cei apropiați mîna o poză hazlie, era vesel și natural. La aceste note ale spiritului său, trebuie de adăugat că vorbea cu înflăcărare și aveau un inegalabil dar de convingere. Dar personalitatea lui proeminentă atât de originală și de caracteristică, a stârnit interes și legende, atât în viață cât și după moartea lui. Ca om politic și cunducător economic exemplar al epocii în care a trăit, Ioan Stanatiev și-a legat în mod strălucit  numele de Câmpia Turzii – unde a activat ultimii săi 24 de ani de viață – datorită participării directe la o gamă de acțiuni a căror animator și susținător s-a dovedit realmente.

Stanatiev a văzut lumina zilei la Timișoara, ca fiu al unui funcționar, sârb de origine.  A învățat clasele primare la școala din orașul natal, apoi –  neatrăgându-l învățătura de carte dar având înclinație nativă spre activități practice  este pus să-și însușească o meserie în atelierul unui patron timișorean.  Ucenicia îi era terminată la sfârșitul anului 1932, când obține calificarea de electrotehnician. Timp de trei ani a lucrat ca electrician la firma Kontact din Timișoara (1932-1936) și la Societate A.E.G. din București (1935-1936). În perioada 1936-1947 (cu o întrerupere în 1937-1938 când satisaface stagiul militar) lucrează la Combinatul Metalurgic Reșița, în slujba de sudor. După război, în noua stare de lucruri, sub înrăurirea acesteia, desigur calculat dar și datorită unor convingeri personale, Stanatiev se înscrie în partidul comunist, unde duce o militantă activitate. Venind comuniștii la putere, a fost propulsat pe o traiectorie ascedentă. Devine șef al serviciului Cadre al combinatului reșițean (1947-1949), este numit director al Uzinelor Oțelu Roșu (1949-1952) și al Uzinelor Metalurgice Târgoviște (1952-1953). Recunoașterea competenței sale de conducător economic a făcut ca în iunie 1953 să fie promovat director general al întreprinderii Industria Sârmei, funcție pe care a deținut-o continuu de aici înainte. Se așează, deci, pentru un număr îndelungat de ani, la Câmpia Turzii. Această perioadă de vie activitate este cea mai rodnică din viața sa. Situat aici, în prim-planul vieții economice (preocuparea sa de căpetenie) și politico-sociale a orașului, I. Stanatiev, omul ager la minte, cu mult simț patetic și – într-o oarecare măsură – sociabil, încă de la primele sale manifestări s-a afirmat prin calități ce-l vor defini, aducându-și  o contribuție considerabilă în domenii de întinsă varietate. Ocupând postul de șef al impoatantei unități metalurgice de nivel național, el a impus un mod de gândire și un stil de muncă proprii, la baza cărora a stat întotdeauna puterea exemplului personal. Priceput organizator, a știut să se înconjoare, de la început, de un ,,stat major” de specialiști cu solidă cunoaștere a domeniului lor de activitate (așa numitul ,,Colectiv de conducere”), fixând ca scop acestei echipe de colaboratori analizarea săptămânală a aspectelor – destul de variate – ale activității tehnice și economice din întreprindere. Conscrise împrejurărilor propice de atunci, de plin avânt tehnic, de dezvoltare incontestabilă a economiei pe scară națională în așa-zisa etapă de prosperitate socialistă.
Demersurile întreprinse de Ioan Stanatiev pe planul extensiunii considerabile a bazei tehnice a întreprinderii Industria Sârmei, a capacităților și forțelor sale de producție, într-un ritm nemaiîntâlnit, se detașează în chip precumpănitor în întreaga sa activitate de la Câmpia Turzii. Faptul se verifică sub raportul concretizat în reconstrucția, lărgirea, sistematizarea și modernizarea secțiilor vechi, existente, cât și prin construcția de secții noi – obiective deosebit de importante, dotate cu tehnică modernă. Demn de subliniat pentru acea perioadă este  și faptul că o extindere deosebită a căpătat-o mecanizarea și automatizarea proceselor de producție. În paralel cu activitatea de producție, progrese însemnate s-a înregistrat și în domeniul mecanizării descărcării-încărcării și transportul materiei prime, semifabricatelor și produslor finite în cadrul secțiilor și a întreprinderii. Etapele de investiții – menținute la nivel ridicat, înfăptuite din fondurile alocate de stat – parcurse în perioada lui Stanatiev, rezultate valoroase obținute de întreprindere în mărirea volumului și diversificarea producției și în creșterea rolului acesteia în economia națională, au fost însoțite de o vădită tendință de dezvoltare orientată spre un profil predominant siderurgic (idee obsedantă a lui Stanatiev, de a cărei valabilitate nu se îndoia). În sfârșit, a urmat o creștere fără precedent a Industriei Sârmei, apreciată pe bună dreptate de către mulți ca reprezentând o culme în ansamblul preocupărilor lui Ioan Stanatiev: noua oțelărie electrică, laminorul de semifabricate, trăgătoria de oțel tare nr. 3. Desigur, totul se înscrie în acel salt forțat ai industrializării, după politica economică totalitaristă. Ca întotdeauna, progresele obținute în domeniul producției, al economiei, au condus – și la Câmpia Turzii – la transformări pe plan social. În amploarea construcției de locuințe din fondul statului, care a avut loc în oraș în decenile 6-8, se distinge și energia și perseverența îndelugată a lui Ioan Stanatiev – care s-a arătat foarte interesat de rezolvarea acestei probleme a vieții sociale. Cercetătorul obictiv al vieții din Câmpia Turzii deceniilor 6-8 va ma recunoaște că I. Stanatiev a fost un consecvent susținător al ,,partiturii” culturale contemporane a orașului. O activitate de acest gen, destul de complexă și destul de ingrată, s-a manifestat în localitate în toată această perioadă: numeroase spectacole de cor, dansuri și cântece populare, teatru, muzică ușoară, expoziții de artă plastică, expoziții foto și multe altele.

Legat de activitatea culturală efervescentă de la Câmpia Turzii din vremea aceea, nu poate fi subestimat nici faptul că temeinicia acesteia a fost asigurată în largă măsură și de contribuția unor entuziaști locali, care găsind aici un teren fertil de dezvoltare a mișcării artistice de amatori, au fost capabili să insufle un puternic avât acestei importante componente a vieții. Pe lângă activitățile locale, orașul era vizitat pe atunci de cu regularitate de instituții culturale de renume: Teatrul Național, Opera Română și Opera Maghiară, Filarmonica, precum și de alte numeroase instituții, ansambluri și formații din Turda (Teatrul de stat  etc) și din toată țara. Cunoscut în primul rând pentru activitatea sa de director al întreprinderii de la Câmpia Turzii – așa cum a intrat în aprecierea curentă, Ioan Stanatiev va rămâne în conștiința populară și ca un mare protector al sportului local în toată înfățișările lui. Sportul preferat fiind fotbalul (pe care îl trăia intens și-l îndrăgea din tinerețe, când l-a și practicat ca jucător). Dar aportul cel mai substanțial al său în sport a fost cel adus în privința asigurării condițiilor materiale optime de care să beneficieze sportivii. S-au reparat și reamenajat vechile dotări, s-a dat o dezvoltare deosebită construirii de noi baze – între care două terenuri de tenis, o popicărie și o sală de sport polivalentă. Cei care l-au cunoscut mai îndeaproape pe Stanatiev, nu au putut să nu aprecieze și faptul că acesta a ajutat  mulți oameni simpli – între care s-a născut a copilărit și și-a trăit adolescența și anii tinereții – care au făcut apel la înțelegerea lui, aflați în impas, i-a sprijinit material și moral. A fost membru al Biroului Comitetului regional/județean de partid (P.C.R.) și deputat al Marii Adunări Naționale, găsindu-se astfel deseori în preajma celor mai influente personalități ale epocii, prin statutul de care se bucura, dar și prin tactica sa de om abil și stăruitor, el a dispus de receptivitate în intervenții la diverse organisme ale puterii, în chestiuni interesând întreprinderea sau orașul. După moda vremii, a fost distins cu ,,Ordinul Muncii” calsa a III a (1957), ,,Steaua Republicii” clasa a V a (1959, 1962) și titlul de ,,Erou al Muncii socialiste” (1970). Vorbind în ziua de astăzi fără îngrădiri, despreportretul moral al lui Ioan Stanatiev, nu este mai puțin adevărat că alături de trăsăturile sale pozitive, judecata cumpănită a prosperității cere de creionat negreșit și ipostaze neprielnice, defecte care i-au marcat negativ personalitatea. Astfel, nu pot fi escamotate – reamintim pentru cei în temă, ca ecouri dintr-o lume dispărută – ,, cazul Ungureanu” și al altora, care au avut de suferit. Dar acestea, încadrate într-o ramă a timpului istoric, nu constituie decât aspecte parțial inerente într-un complex determinat de atâtea condiții speciale de viață exterioară și lăuntrică impuse de fanaticii puterii totalitatre.

S-a stins pe neașteptate, doborât de o congestie cerebrală cauzată de hipertensiune arterială, la sfârșitul anului 1977, în timp ce se afla în întreprindre. Autoritățile județului, cu implicarea factorilor locali, i-au organizat funeralii cu mare fast. Corpul defunctului a fost depus în sala cinematografului de la Clubul Muncitoresc, apoi transportat cu un camion-funerar la Cluj Napoca, unde rămășițele acestei importante personalități a orașului său adoptiv de pe malurile Arieșului, se odihnesc în Cimitirul Central. Înmormântarea  s-a făcut în prezența oficialităților și a multor foști colaboratori și subalterni. Aici se sfârșea destinul unui om de numele căruia se leagă o etapă febrilă, de mari prefaceri în viața economică a orașului.

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS