<
Actualitate

Doliu în sportul din Câmpia Turzii. A murit Gheorghe Chivăr, cel mai titrat boxer din istoria orașului

Sportul din Câmpia Turzii este în doliu după dispariția lui Gheorghe Chivăr, considerat cel mai valoros boxer pe care l-a dat orașul după palmares. Marele campion a trecut astăzi la cele veșnice, lăsând în urmă o carieră impresionantă și o moștenire care va rămâne pentru totdeauna în istoria sportului românesc.
Născut la 14 februarie 1946, la Câmpia Turzii, Gheorghe Chivăr și-a dedicat 16 ani vieții de sportiv, reprezentând cu onoare cluburile Industria Sârmei Câmpia Turzii și Steaua București. A fost boxer de categorie internațională și unul dintre cei mai valoroși pugiliști ai României.


Palmaresul său este unul de excepție. A cucerit titlul de Campion Național de Juniori în 1963 și 1964, la categoria mijlocie, iar în 1965 la categoria semimijlocie. La seniori a dominat boxul românesc, devenind Campion Național timp de patru ani consecutivi, între 1965 și 1968, la categoria mijlocie.
Pe plan internațional, anul 1967 i-a adus una dintre cele mai importante performanțe ale carierei, medalia de bronz la Campionatul European de la Roma, la care s-a adăugat și titlul de Campion Balcanic, confirmându-și valoarea în elita boxului european.
În întreaga sa carieră, Gheorghe Chivăr a disputat 318 meciuri, dintre care a câștigat 285, a terminat 8 la egalitate și a pierdut doar 25, cifre care îl transformă în cel mai titrat boxer din istoria Câmpiei Turzii și într-unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-a oferit orașul.


În perioada în care urca în ring, secția de box a Industriei Sârmei Câmpia Turzii era recunoscută drept una dintre cele mai puternice din România. Echipe și sportivi din întreaga țară, dar și din Ungaria și Cehoslovacia, veneau să concureze la Câmpia Turzii, respectând valoarea boxerilor formați aici.
Prin dispariția lui Gheorghe Chivăr, Câmpia Turzii pierde nu doar un campion, ci și un simbol al performanței, al disciplinei și al pasiunii pentru sport. Numele său va rămâne înscris pentru totdeauna în istoria boxului românesc și în memoria tuturor celor care l-au admirat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top