Actualitate

La Câmpia Turzii se sărbătorește iubirea autentică

În credința populară românească, Dragobete a fost unul dintre fiii Babei Dochia şi reprezintă simbolic, în opoziţie cu aceasta, principiul masculin, pozitiv. Dragobetele, purtătorul dragostei şi al bunei dispoziţii, are atribuţii care corespund cu cele ale zeului dragostei la romani, Cupidon.

Fetele şi băieţii aşteptau cu nerăbdarea şi sărbătoreau Dragobetelui pentru a fi şi ei îndrăgostiţi tot anul.

În această zi, considerată, local, prima zi de primăvară, fetele şi băieţii se adunau în grupuri şi ieşeau cântând şi chiuind în câmp, de unde adunau viorele şi tămâioare.

Pentru a sărbători cum se cuvine sărbătoarea de Dragobete, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii vă invită să luați parte la spectacolul intitulat „Dragobete – sărbătoarea iubirii”.

Evenimentul va avea loc duminică, 23 februarie 2020, de la ora 18:00 în Sala de Spectacole „Mircea Mihășan” a Palatului Cultural „Ionel Floașiu” din Municipiul Câmpia Turzii.

Având în vedere caracteristica tradițională a sărbătorii, spectacolul organizat pentru sărbătorirea iubirii va avea în prim plan cântece, jocuri și scenete cu accent folcloric românesc.

Fondul muzical va fi asigurat de interpreții Elisabeta Guzu și Adrian Bența, iar voia bună va fi completată de reprezentații ale ansamblurilor „Mugurelul” și „Ardeleana” ale Centrului Cultural Câmpia Turzii.

Intrarea este gratuită!

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS