Actualitate

MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ

Jandarmii clujeni vor fi angrenaţi în misiuni specifice de asigurare a unui climat de ordine şi siguranţă publică pe timpul activităţilor recreative care vor avea loc în judeţul Cluj, cu ocazia minivacanţei de 1 Iunie.
Astfel, în perioada 30 mai – 01 iunie a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj vor desfăşura misiuni de patrulare pe raza judeţului şi vor veghea la ordinea şi liniştea publică a cetăţenilor care vor alege să-şi petreacă minivacanţa într-un cadru natural.
Jandarmii clujeni vor fi prezenţi şi în staţiunile montane, pe traseele turistice adiacente, unde vor acționa pentru informarea şi îndrumarea turiștilor de a respecta în primul rând măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-Cov-2, dar și pentru a interveni în cazul producerii unor incidente nedorite.


Le recomandăm ca de fiecare dată când sunt martori ai unor situaţii deosebite cum ar fi apariția unor animale sălbatice, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice şi să nu se apropie de ele pentru a le filma sau fotografia.
Având în vedere faptul că activităţile se vor desfăşura în zone în care publicul merge de obicei în timpul liber, vă reamintim principalele obligaţii legale care trebuie respectate:
– să respectaţi ordinea publică şi bunele moravuri, conform prevederilor legislaţiei în vigoare;
– să aruncaţi deşeurilor numai în locurile special amenajate;
– locul în care aţi desfăşurat activitatea de picnic să rămână curat şi nealterat;
– să aprindeţi focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheaţi în permanenţă;
– să nu desfăşuraţi activităţi de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic şi/sau a zonelor indicate pentru activităţile de picnic.


De asemenea, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Cluj recomandă cetăţenilor să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să semnaleze forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire.

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS