campanie campanie
Politic

Adrian Mischian ridică problema burselor elevilor din Câmpia Turzii

La rectificarea de buget ce a fost aprobată joi, 29 martie, în cadrul ședinței de Consiliul local de la Câmpia Turzii,  consilierul PMP, Adrian Mischian a fost nedumerit de ce o rectificare de buget intervine așa repede: ”nici nu s-a răcit bine bugetul și deja începem cu rectificări”.

Au fost suplimentate sume pentru: achiziția unui avizier, pentru achiziționarea unei rampe luminoase cu difuzor și girofar și uniforme  pentru Poliția Locală, sume suplimentare pentru Grădinița Pinocchio, sume suplimentare pentru complexul La Trei Lacuri (și alte cheltuieli), iar sumele suplimentare urmează a fi redistribuite de la alte capitole.

“Rectificări de buget se pot face ori de câte ori este nevoie să fie modificat bugetul, dacă există resurse suplimentare, dacă există dorința de a modifica destinația cheltuielilor”, a fost răspunsul direct al directorului economic al primăriei municipiului Câmpia Turzii, Monica Cherejdi.

De fapt nedumerirea consilierului PMP era îndreptată spre faptul că s-a ridicat baremul de acordare a burselor școlare, de la 9.50 s-a ajuns la 9.70, și mulți elevi cu media 9.50 au rămas fără burse.

Monica Cherejdi, a subliniat faptul că: „Criteriile de acordare a burselor școlare sunt stabilite de școli și de consiliile de administrație”, remarca fiind făcută la nedumerirea lui Adrian Mischian privind modificarea  baremului de acordare a burselor.

“S-a ridicat baremul la burse la elevi, de la 9.50 s-a ajuns la 9.70 și mulți elevi au rămas fără burse, deci eu cred că la o rectificare de buget venită în martie, după o lună (…) trebuie rezolvată această problemă. Doamne ajută ca toții copiii să fie peste 9.50 să primească burse toți, pentru că avem excedent de buget și putem plăti acele burse . Știu că o să găsesc înțelegere…”, a fost intervenția lui Adrian Mischian.

Răspunsul nu a întârziat să apară,viceprimarul Câmpiei Turzii, Sabin Ghemeș, dându-i asigurări colegului său de consiliu că în decursul anului școlar această problemă va fi rezolvată pe măsura identificării surselor de finanțare.

Răspunsul viceprimarului nu l-a mulțumit pe Mischian, care a menționat că: “până la sfârșitul anului școlar rămân copii fără burse, m-a sunat un părinte al cărui copil are media 9.52 și a rămas fără bursă (…) nu e corect, iar ca şi consilier local și membru PMP o să mă ocup de această problemă, și nu o să las problema așa”, a fost reacția lui Mischian.

MuieLojigan MuieGicu MuieMischian
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS