Aniversări locale în luna octombrie: 73 de ani de la eliberarea Turzii de sub ocupația hitleristo-horthystă

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comentarii

Al doilea Stalingrad

Luni, 9 octombrie, s-au împlinit 73 de ani de când armatele română și sovietică au eliberat Turda de sub ocupația trupelor germane și maghiare. Luptele pentru eliberarea Turzii, începute în luna septembrie a anului 1944, au făcut parte din încleștările celor patru armate angajate în ostilități pentru cucerirea/menținerea pozițiilor deținute pe direcția Oarba de Mureș – Cluj. Prin numărul combatanților angajați în luptă, prin tehnica dislocată pentru atacarea / apărarea sectorului de front respectiv și prin dimensiunea pierderilor umane suferite de cele patru armate, luptele pentru eliberarea Turzii, oraș aflat pe traseul de înaintare al armatelor română și sovietică în Transilvania, de la Oarba de Mureș la Cluj, au rămas în istorie cu supranumele de ”al doilea Stalingrad”.

 

Katyn-ul românesc se află la Oarba de Mureș

Povestea a început la Oarba de Mureș. Din relatările despre bătălia de la Oarba de Mureș reiese încă odată valabilitatea proverbului românesc, ce adaptat situației de atunci, ar suna cam așa: ”Ferește-mă Doamne de aliați, că de inamici mă feresc singur”.

Într-un articol publicat în ziarul Unirea, din Alba Iulia, colonelul (r) Vasile Miron, președinte al Asociației Județene ”Gemina” Alba, din cadrul Asociației Naționale a Militarilor în Rezervă și Retragere, califică bătălia de la Oarba de Mureş ”cel mai tragic moment din istoria celui de-al Doilea Război Mondial, un adevărat Katin pentru armata română”.
Generalul rus Trofimenko, sub a cărui comandă se afla și Armata a 4-a română, a ordonat atacul frontal, şi fără sprijin de artilerie, al Dealului Sângeorgiu, din zona Iernut. În luptele pentru cucerirea poziţiilor germane de pe deal, puternic organizate genistic şi apărate de către Divizia 8 Cavalerie SS germană, au căzut peste 11 mii de ostaşi români din Diviziile 9 şi 11 Infanterie române, din Corpul 6 Armată, pe un front cu o lărgime de numai 400 de metri. Atacul a avut loc între 22 și 25 septembrie 1944. După ”asaltul sinucigaș” artileria sovietică ”a măturat” cu ”Katiușele” timp de trei ore, Dealul Sângeorgiu, pe care trupele române l-au cucerit după încă o zi și o noapte de luptă cu divizia germană ce apăra acea poziție.

”Conform ordinului Grupului de armate General Trofimenko, Armata a 4-a Română avea misiunea ca, în cooperare cu unităţile sovietice, să respingă forţele germane şi ungare organizate în sistem defensiv pe Mureş şi pe Arieş, să dezvolte ofensiva pe direcţia Carei, Nyiregyhàza şi să iasă pe cursul superior al Tisei. La 8 octombrie 1944, începea cea de-a doua fază a bătăliei Mureşului. Efortul de luptă se făcea, de această dată în capul de pod Turda. Inamicul aflat pe Mureşul mijlociu era în plină retragere” relatează colonelul (r) Vasile Miron contextul în care Turda s-a numărat printre pozițiile ce trebuiau cucerite de armatele română și sovietică, aflate în drumul spre frontiera de nord a României.

 

Dobrogenii au luptat pentru Turda

Despre luptele pentru eliberarea Turzii a relatat și președintele Ligii Militarilor Profesoniști, căpitan Dănuț Albu. Într-un articol postat pe site-ul organizației, www.ligamilitarilor.ro, Dănuț Albu scria: ”În dimineaţa zilei de 5 octombrie 1944, Regimentul 34 infanterie Constanța (n.r: din cadrul Diviziei 9 Infanterie Dobrogea) a început marşul spre Câmpia Turzii”. Ostașii aveau de parcurs 120 de km în două zile. În condiţii meteorologice nefavorabile, ce au îngreunat deplasarea trupei, la 8 octombrie 1944, Divizia 9 infanterie Dobrogea a ajuns în zona localității Poiana, azi cartier al Turzii. Acolo, a înlocuit Divizia 206 sovietică. În prima parte a nopţii, batalioanele Regimentului 34 infanterie Constanța au efectuat înlocuirea trupelor sovietice, care primiseră altă misiune. La 9 octombrie, divizia dobrogeană, care realizase într-un timp foarte scurt dispozitivul ofensiv, a trecut la atac cu Regimentul 34 infanterie în prima linie, pe direcţia loviturii principale. Regimentele 34 şi 40 infanterie au cucerit înăţimea Titaimaş, cu cota 412, aflată la circa 10 km nord de Arieş. Inamicul a contraatacat cu un batalion întărit cu șapte tancuri. Acţiunea adversarului a fost respinsă. Cercetarea întreprinsă de grupele înaintate ale regimentelor dobrogene trebuia să urmărească mişcările inamicului pe timpul nopţii.
Pentru a-i deruta pe observatorii români, adversarul trimitea informaţii false şi executa trageri de artilerie, pentru a arăta că se pregătesc diferite acţiuni ofensive pe timp de noapte. De fapt, ei erau preocupaţi pentru a-şi schimba dispozitivul şi de a se desprinde din luptă cu românii.
Trupele dobrogene au înţeles intenţile inamicului şi au trecut la urmărirea lui. Constănţenii au constituit un detaşament de urmărire, compus din Batalionul 1, întărit cu un pluton anticar şi cu o baterie de artilerie de câmp. În seara zilei de 10 octombrie au atins râul Someş. Regimentul 34 infanterie Constanța a ajuns pe înălţimile de la sud-est de Apahida, aflată la 15 km nord-est de Cluj. Aici a reluat contactul cu inamicul”.

Episodul luptelor pentru eliberarea Turzii a avut și un preambul. În 15 septembrie 1944 trupele Corpului Teritorial 6 Armată Român ajungeau la râul Arieș, între Poiana Aiudului și satul Cornești. În aceeași perioadă, Divizia 2 Munte Română a atacat inamicul pe direcția Ocoliș – Băișoara. Până să ajungă la Turda, în a doua jumătate a lunii septembrie și în primele zile ale lunii octombrie 1944 Armata a 4-a Română a luptat pe cursul mijlociu al Mureșului și pe Arieș, înaintând pe direcția Târgu-Mureș – Câmpia Turzii.

 

Hărcana

După 5 septembrie 1944, ulterior ocupării orașului Turda şi a satelor din împrejurimi, armata maghiară a început să persecute şi să terorizeze populaţia română, fără nici un motiv. În cătunul Piatra Hărcanii, de lângă Turda, militarii horthyști i-au obligat pe săteni să se refugieze unde vor, altfel vor fi împuşcaţi, lucru care s-a şi întâmplat… După ce au fost omorâţi, horthyștii au adunat corpurile neînsufleţite, le-au aruncat într-o groapă de obuz explodat, au pus fân pe ei, au turnat benzină şi le-au dat foc. După 9 octombrie 1944, când ostaşii români au eliberat Turda, rudeniile au adunat oasele morților şi le-au îngropat creştineşte, în cimitirul de peste calea ferată Câmpia Turzii – Cluj.

 

Konstantin Pronin, eliberatorul orașului Turda

Aliații sovietici au aruncat armata română în ”abatorul” de la Oarba de Mureș, unde generalul Trofimenko a ordonat ca ostașii celor două divizii românești de infanterie , 9 și 11, să ia cu asalt Dealul Sângeorgiu, apărat de trupele germane și maghiare, fără susținerea artileriei. Armata a 4-a Română a plătit decizia lui Trofimenko cu 11 mii de vieți.

Ca o culme a ironiei, în ziua eliberării Turzii, la 9 octombrie 1944, la Moscova premierul britanic Winston Churchill parafa înțelegerea secretă prin care Puterile Aliate îi ofereau lui Stalin o influență de 90 la sută în România, fapt transpus în practică prin peste 40 de ani de comunism, ce a însemnat, printre altele și moartea a sute de mii de oameni, jertfiți în încercarea regimului comunist de a distruge intelectualitatea, elitele și armata română.

După toate cele petrecute, un ostaș sovietic, de origine belarus, a primit titlul neoficial de ”eliberator al orașului Turda”. Site-ul www.a1.ro relatează povestea lui ”Konstantin Pronin, eliberatorul Turzii”. ”9 mai 1945. Azi s-a terminat cel de-al Doilea Război Mondial. ”Anul acela am rămas singur pe bancă. Toți ai mei muriseră!”

În fiecare an, de Ziua Victoriei, pe 9 mai, Konstantin Pronin, veteran rus din al Doilea Război Mondial, își dădea întâlnire, pe o bancă din parcul Gorki, cu ai săi camarazi de arme. Din 2011, nimeni nu s-a mai așezat lângă…Dar omul care a participat la eliberarea orașului Turda a continuat să vină acolo, deși nimeni nu l-a mai văzut…

Când l-au luat la oaste, pe 15 octombrie 1942, Konstantin Pronin, belarusul, avea nițel peste 18 ani. Se născuse în Sirzan, era un tânăr vânjos, Rusia avea nevoie de forțe proaspete în cel de-al Doilea Război Mondial. L-au ochit zdravăn, l-au prevăzut la tanchiști. A ajuns, repede, locotenent.

A plecat cu frontul. Trei ani n-a mai dat pe acasă. Toamna lui 1944 l-a prins în România. Pe 15 septembrie a eliberat Turda. La ieșirea din oraș, un detașament german, decimat, a mai tras, așa, ultimele cartușe. A fost rănit destul de grav. Șase luni de spitalizare. Nu s-a cerut înapoi, a zis să meargă până în Germania. Ziua de 5 aprilie 1945 l-a găsit nimicind friți în Munchendorf, la o suliță distanță de Viena. Pentru faptele sale de arme devenise locotenent-colonel”.

 

Cimitirul Eroilor, de la Turda

Moara războiului a măcinat vieți, a pulverizat destine. Câteva sute dintre ostașii căzuți în luptele din septembrie-octombrie 1944 pentru eliberarea Turzii  așteaptă  Judecata de Apoi în Cimitirul Eroilor din Turda. Cocoțat pe o margine a dealului ce veghează asupra centrului istoric al Turzii, cimitirul, are, aidoma unei așezări a oamenilor vii, câteva zone. Zona ”germană” a rămas aproape pustie. Acum câțiva ani, ostașii îngropați acolo au fost deshumați și transferați la Cimitirul ”Eternitatea” din Iași, unde au fost concentrat toți militarii germani căzuți în luptele purtate pe teritoriul României în timpul celui de-al doilea război mondial. La sectoarele din cimitir rezervate mormintelor ostașilor sovietici și maghiari, tronează câte un monument. Numele eroilor Armatei Roșii și ai celei maghiare, căzuți în luptele de la Turda, înscrise pe plăci mari, de marmură, mărturisesc eternității despre oameni al căror fir al vieții s-a curmat violent, într-o țară străină, jertfiți pe altarul unor interese adesea străine lor. În sectorul românesc al Cimitirului Eroilor de la Turda, ostașii români își dorm somnul de veci vegheați, la căpătâi, de cruci albe, discrete. Pe marea majoritate a acestora stau zugrăvite, cu vopsea neagră, două cuvinte: ”Erou necunoscut”.