<
Special

Demisia locotenentului Alexandru Gheorghe respinsă momentan. Citeste reacția locotenentului

În urmă cu o lună de zile, Locotenentul Alexandru Gheorghe, care protesta în anul 2012 în Piaţa Universităţii din Bucureşti, își dădea demisia, din Armata Română, din cauza „permanentei hărţuiri” a sa în calitate de ofiţer de către anumiţi superiori „prin mijloace variate”.

„Mi-am dat demisia din Armata Română cu data de marţi şi am trimis-o ministrului Apărării Naţionale. Va trebui aprobată, este o formalitate, dar există un termen de 20 de zile de aprobare, perioadă în care voi mai merge la serviciu. Am activat ca locotenent în ultima perioadă la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, judeţul Cluj, după care am fost mutat la Capul Midia, în judeţul Constanţa, în interes de serviciu, la 700 de kilomeetri departe de casă. După ce rămân în viaţa civilă mă voi orienta câteva luni spre familie”, declara Alexandru Gheorghe pentru Mediafax.

Răspunsul la demisia înaintată pe 25 septembrie 2017 a venit din partea Ministerului Apărării Naționale:

Însă răspunsul lor l-a înfuriat și mai mult pe Locotenentul Alexandru Gheorghe, reacția acestuia fiind expusă pe pagina personală de facebook:

“Raspuns anonimului:

  1. In primul rand nu ai avut curaj nici macar sa iti scrii numele in clar asa cum te obliga regulamentul dar si legea, in schimb iti permiti sa vorbesti despre respectarea lor. Asta denota un grad maxim de responsabilitate si profesionalism din partea ta.
  2. Demisia este un act unilateral de vointa si nu poate fi supusa vreunei restrictii din partea angajatorului, in sensul de a ma obliga pe mine sa imi scriu demisia in termenii pe care i-ai dori tu.Stiu ca nu iti place stilul dar poare dupa demisia mea scoti un model de demisie pentru toti militarii.Mi se pare ca asta vrei si asta te-ar unge pe sufletul tau de comunist.
  3. La inceputul micilor tale randuri ma instruiesti ca legea nu ma obliga sa imi motivez demisia…dar nici nu imi interzice , deci o pot motiva sau nu…eu am ales sa o motivez…apoi, ca si cand ati gandit mai multi raspunsul si fiecare a adaugat de la el fara sa se consulte cu toti, imi scrii ca trebuie sa imi motivez demisia…hotaraste-te odata ca nu mai rezist: trebuie sa o motivez sau nu? A stiu…trebuie sa mi-o motivez cu probleme personale si punctum, nu cu motivele reale care stau la baza ei…cam cum ati fost voi invatati pana acum si cum ati facut cu mii de militari care au plecati scarbiti de voi si au scris demisia oricum doar sa poata pleca…
  4. Nu ti-am dat termen 2 zile sa imi aprobi demisia ci doar ti-am indicat data cu care imi dau demisia si de la care pleaca termenul legal in care tu trebuie sa o procesezi.
  5. Ma obligi sa scriu, in baza unui regulament din 2002, lucruri care contravin legii emise in 2004, si anume Codul Muncii? Ma crezi prost sau prea prost? Vrei sa scriu cu mana mea ca renunt la dreptul de a fi rechemat in activitate daca voi solicita acest lucru vreodata? Visezi comunist mic…te intreb: dar in caz de mobilizare generala ma chemi la oaste? Atunci am dreptul sa fiu rechemat in activitate si sa ma trimiti direct pe front?
  6. Pentru cultura ta generala, eu nu mai am atributii functionale si nici vreun contract de munca…dar nu ai tu treaba cu legea, tu simti nevoia sa cauti orice chichita si sa o asterni pe o hartie…pe care bineinteles ca nu ti-o asumi, asa de curajos esti
  7. Iti multumesc ca desi demisia mea nu intruneste conditiile legale (vreau sa imi arati legea care stabileste modelul de demisie) tu totusi ai trimis-o spre rezolvare…oare spui cu alte cuvinte ca ai incalcat legea doar ca sa ma ajuti pe mine? Ce draaaagut!!!
  8. PROVOCATI-MA!!!!”

Citește și: <<Locotenentul Alexandru Gheorghe de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii şi-a dat demisia din armata română>> (https://www.ziarul21.ro/actualitate/eveniment/locotenentul-alexandru-gheorghe-de-la-baza-71-aeriana-campia-turzii-si-dat-demisia-din-armata-romana/ )

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS