Actualitate

Un lot din autostrada Sebeş -Turda va fi deschis traficului până la sfârşitul anului

Încă un segment al Autostrăzii A10 Sebeş – Turda, şi anume „Lotul II Sântimbru – Aiud – Rădeşti (km 17 + 000 – km 41 + 250)”, va fi deschis traficului până la sfârşitul acestui an, susţine constructorul.
AKTOR, contractorul lotului de autostrăzi Sântimbru – Aiud – Rădeşti, accelerează lucrările pe acest segment, pe baza unui calendar foarte specific. În prezent, se lucrează intens la rambleele de poduri, la ridicarea şi aşezarea grinzilor pe toate podurile, turnarea straturilor de balast stabilizat, precum şi la structurile din beton, rigolele şi zidurile de sprijin. De asemenea, lucrările de asfaltare sunt planificate să înceapă cu primii 7 km din totalul de 24,25 km al lotului II, în perioada 25-30 iunie 2019. Aceste lucrări se realizează cu un efectiv de peste 350 de persoane, cu 120 de camioane şi peste 80 de maşini mecanizate.

„În AKTOR promovăm performanţa şi continuitatea şi suntem mândri să vedem cum zi de zi ne apropiem de finalizarea acestui proiect cu importanţă majoră nu numai pentru compania noastră, ci şi pentru economia românească, la a cărei dezvoltare contribuim cu toate capabilităţile şi capacităţile noastre „, a declarat dl. Alexandros Exarchou, CEO al AKTOR.

Până la sfârşitul anului, lotul II al autostrăzii Sebeş-Turda de 24,25 km va fi deschis traficului, permiţând legătura rutieră între Coridorul IV, autostrăzile „A1 Sibiu – Deva” şi „A3 Câmpia Turzii – Gilau”. În acelaşi timp, municipalităţile Alba-Iulia, Teiuş şi Aiud vor fi conectate cu o serie de beneficii semnificative pentru comunităţile locale înconjurătoare, cum ar fi degrevarea de traficul de tranzit, reducerea poluării fonice şi a aerului, precum şi, cel mai important, îmbunătăţirea siguranţei rutiere.
În cei 18 ani de prezenţă în România, AKTOR a fost implicată în diferite proiecte de infrastructură rutieră şi feroviară, construcţia de staţii de tratare a apelor reziduale şi complexe rezidenţiale cu scopul de a contribui, prin executarea profesională a lucrărilor contractate şi crearea unei infrastructuri moderne, la îmbunătăţirea activităţii economice şi sociale a României.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS