Actualitate

Video. Într-un final, podul peste Arieș intră în reparații

După ce mai mulți ani documentele pentru reparația podului de peste Arieș s-au plimbat între Ministerul Transporturilor și UAT Turda, iată că după multe piedici, multe insistențe, podul o să fie reabilitat în totalitate.

„Astăzi, 11.06.2019, CNAIR SA, prin DRDP Cluj a semnat contractul de proiectare și execuție reparații pod DN 1 km 444+840 peste râul Arieș la Turda cu ofertantul declarat câștigător SC ANTREPRIZA DE REPARAȚII ȘI LUCRĂRI – ARL S.A.

Valoarea contractului este de 6.682.073 lei, fără TVA. În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 14 luni, din care 60 de zile sunt prevăzute pentru activitatea de proiectare și 12 luni pentru execuția lucrărilor. Perioada de garanție este de 3 ani. Finanțarea este asigurată prin transfer de la bugetul de stat și venituri proprii.” Arată un comunicat CNAIR

„Acel pod este şubred, cel puţin aşa pare. Structura de rezistenţă însă nu este afectată, dar la exterior arată cumplit. Practic, ar trebui oprită circulaţia pe el. Noi am făcut o expertiză care ne arată că permite traficul pe acel pod dar eu spun că din punct de vedere civic nu prea ar trebui să se circule pe el şi trebuie refăcut de urgenţă. Este un proiect de 3 milioane de euro ca acel pod să fie refăcut complet dar este foarte greu din bugetul local şi va fi refăcut ori pe fonduri atrase ori să intre în administrarea Regiei Naţionale de Drumuri”, declara Cristian Matei.

Podul a fost construit acum mai bine de 50 de ani şi nu a fost reabilitat total niciodată. La începutul anilor 2000, podul a fost trecut din administrarea Ministerului Transporturilor la primăria Turda.

Încă din martie 2017, municipiul Turda solicita Prefectului, efectuarea demersurilor legale pentru inițierea unui proiect de hotărâre la nivelul Guvernului, privind preluarea podului în administrarea CNAIR.

Municipiul Turda este situat la intersecția a trei drumuri naționale, DN1 – DN15 – DN75, fără a avea o centură ocolitoare, care să preia traficul de mare gabarit, astfel încât întreg traficul greu se desfășoară prin interiorul municipiului Turda.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS