Actualitate

Video. Portret de actor cu Raluca Eremei

Ziarul 21 continuă seria interviurilor cu actori de la Teatrul Aureliu Manea Turda, săptămâna aceasta având-o ca invitat pe Raluca Eremei.

Mereu cu zâmbetul pe buze, Raluca a fost încântată de ideea Ziarului 21 şi a răspuns cu drag la invitație. Raluca este o tânără actriță iar pasiunea ei pentru teatru este veche, descoprind-o de mic copil, aceasta a urmat cursurile colegiului Național Octav Băncilă din Iaşi, după care a absolvit Universitatea de Arte Teatrale din Târgul Mureş, iar mai apoi a absolvit şi masterul la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Actrița noastră s-a plimbat puțin până şi-a gasit locul. După ce a terminat studiile, Raluca a stat departe de lumea teatrului, era acea perioadă când nu se ştia ce se întâmplă cu lumea teatrală, era acea perioadă când teatrele erau închise, după care a colaborat cu o companie de teatru independentă din Sibiu iar apoi Raluca a ajuns la Turda şi aici a rămas de atunci.

“Dintotdeauna am jucat teatru, doar că în perioada adolescenței mă interesa mai mult procesul în sine decât actul artistic, pentru că lucrăm ca şi actori cu gândurile şi cu emoțiile oamenilor şi cum sunt ele conectate, pentru ca ulterior să ajungem la construcția rolurilor şi cum se transmit ele” a spus Raluca.
În opinia actriței, toți copii au pasiune pentru teatru, pentru că atunci când copii sunt mici, acestia învață prin joc de rol, copii îşi imaginează că sunt orice vor ei să fie, prințese, cavaleri războinici, doctori şi tot ce mai vor ei să devină. Pasinea pentru teatru este în noi oamenii, doar că “unii dintre noi avem privilegiul să urmăm un drum, în care să ne descoperim pasiunile şi să ne descoperim pe noi să fructificăm la maxim descoperirea noastră, în raport cu lumea şi cu viața, practic prin teatru asta se întâmplă, când ajungi să construieşti un rol, mai devreme sau mai târziu, găseşti un punct în care, rezonezi cu personajul pe care îl joci, iar în momentul în care se întâmplă acest lucru, începi să descoperi lucruri despre tine” a mai spus Raluca. Teatru este o metodă foarte bună de autocunoaştere, atât pentru actor cât şi pentru spectator, acorul lucrând cu emoții şi cu energie, atunci când spectatorul vine la teatru, şi găseşte un punct în care spectatorul se simte mişcat, se simte atins, de ceea ce vede pe scenă, în acel moment are loc descoperirea de sine.
Raluca se înțelege foarte bine cu echipa teatrului, care este o echipă tânără, la început de drum, o echipă maleabilă şi este uşor să lucreze împreună. Regizorul Teatrului Aureliu Manea fiind un om bun, îi ajută şi pe actori să devină şi mai buni.

“Dincolo de tehnică şi metode, dacă e să pornim strict de la calitatea umană, este mai uşor să devi vulnerabil, iar teatrul lucrează cu vulnerabilitatea, ca să poți să ajungi la adevăr, la orice fel de adevăr, trebuie să îți dai voie să fii deschis şi vulnerabil, pentru că altfel nu e nimic adevărat, adevărul necesită o doză de inocență” spune Raluca în cadrul interviului pentru Ziarul 21.
Pentru Raluca nu există un rol greu, există doar roluri în care nu poți să îți iubeşti personajul. Raluca a lucrat la un moment dat, la lucrarea de licență, când a jucat Estelle din uşiile închise de Jean Paul Sartre, iar atunci a înțeles ce este un rol greu “dacă nu poți să găseşti o urmă de umanitate în personaj, şi nu poți să găseşti o motivație pentru ceea ce el face, atunci este foarte greu, pentru că nu poți sa ți-l apropii” spune actrița. Rolurile devin apropiate de actori în momentul în care i se acordă personajului presumția de nevionovăție, atunci când i se descoperă latura umană, când există compasiune față de personajul respectiv.
Pentru Raluca, viața de actor şi scena, sunt frumoase, pentru cine le iubeşte, la fel cum sunt celelalte meserii pentru cei care le fac cu drag şi cu dedicație. Meseria de actor presupune şi o vocație, sunt nişte meserii pentru care aptitudinile nu sunt suficiente, presupune să te coste un pic de suflet iar ca să vedeți cum îi costă pe actori un pic de suflet, Raluca împreună cu toți actorii Teatrului Aureliu Manea vă aşteaptă la teatru.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS