Cel mai important depozit de construcții din zonă, Viamso, a donat pentru serviciul Ambulanță din cadrul Spitalului dr. Cornel Igna din Câmpia...
În debutul ședinței ordinare din data de 26 martie, edilul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a luat o decizie importantă, susținută de...
Odată cu legiferare ordonanței militare nr. 3 privind măsurile de prevenire a răspândirii Covid 19, cei care încă mai circulă pe străzile...
Valentin Cuibus a ajuns la finalul contractului său managerial la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj. Inspectorul Scolar General, Valentin Cuibus, a ținut...
Virginia Anca Măcicășan este o tânără din Câmpia Turzii căreia îi place enorm arta. Pasiunea pentru artă ( desen/pictură, modă/croitorie, pictură pe...
Anunțul a fost făcut de directorul spitalului care a mai transmis către turdeni că nu este cazul de a se intra în...
Compania Rompetrol – KMG va dona 37.000 de litri de carburant pentru transportul medical de urgență în condițiile pandemiei de coronavirus, conform...
Autorităţile statutului au emis, duminică seara, lista de amenzi pentru persoanele fizice şi juridice care încalcă noile restricţii prin care se restrâng...
În ședința extraordinară de îndată, convocată sâmbătă, 21 martie, desfășurată în sala de spectacole „Mircea Mihășan” a Palatului Cultural Ionel Floașiu din...
Administrația condusă de edilul Dorin Lojigan dorește să informeze cetățenii municipiului Câmpia Turzii corect. În acest scop site-ul primăriei a fost updatat...